VIDEO Populația din nordul Siriei a primit ajutorul din România. „Dragoste și recunoștință”

DE Adina Mutăr | Actualizat: 17.02.2023 - 15:51
Populația din nordul Siriei a primit ajutorul din România/Foto: facebook

Ajutorul umanitar din România a fost distribuit transfrontalier prin Turcia în nord-vestul Siriei, cea mai afectată zonă în urma cutremurelor, și prin Liban pentru zonele aflate sub controlul regimului Assad.

SHARE

Mai multe ajutoare ale Uniunii Europene sunt pe cale să fie distribuite în zonele controlate de regimul Assad din Siria, dar și în zonele aflate în afara controlului Damascului, zona cea mai afectată de cutremure.

Țările europene trimit ajutor de urgență prin centrele din Beirut și Gaziantab după activarea Mecanismului de Protecție Civilă al UE. 


„De ieri ni s-a dat verde din partea Protecţiei Civile Europene, pentru că facem misiunea sub egida lor, şi s-a stabilit că pentru partea unde este Guvernul sirian vor fi predate la Beirut, unde vor fi reprezentanţi ai Naţiunilor Unite şi vor ajunge în Siria la Semiluna Roşie care se va ocupa de distribuirea lor, iar cealaltă aeronavă  o să aterizeze în Turcia, de unde vor fi preluate de Naţiunile Unite - Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, care va răspunde de distribuirea lor echidistantă la populaţia care are nevoie în zona de nord-vest a Siriei”, a declarat Raed Arafat, șeful DSU.

Scrisoare de mulțumire către ministrul român de externe

„Asociația Comunitară Siriană din România este onorată să vă adreseze și profită de această ocazie pentru a-și exprima sincerele mulțumiri și apreciere pentru ajutorul transmis de statul român poporului sirian.

Noi, românii de origine siriană și rezidenți sirieni în România, suntem mândri de patria noastră, România, care a oferit asistență poporului nostru din Siria lovit de o nouă catastrofă.

Prin acest ajutor, România și-a exprimat solidaritatea și sprijinul față de poporul sirian în calvarul său, subliniind relațiile istorice înrădăcinate în istorie și coexistența celor două popoare în perioade istorice diferite.

Dorim, prin intermediul dumneavoastră, să transmitem toate mulțumirile, aprecierea și recunoștința noastră tuturor instituțiilor, ministerelor și organizațiilor care au acordat o astfel de asistență, au oferit ajutor și au trimis echipe specializate pentru a scoate cei vii de sub dărâmături.

Vă transmitem dragostea și recunoștința poporului nostru din Siria și din Turcia.”

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te