VIDEO Peste 130 de morți în urma unui cutremur care a zguduit Afganistanul și Pakistanul

DE Daniel Toșa | Actualizat: 22.06.2022 - 09:20

Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a zguduit miercuri mai multe zone dens populate din Afganistan şi Pakistan a provocat moartea a cel puțin 130 de persoane și rănirea a peste 250 oameni, conform Institutului American de Geofizică (USGS), informează Reuters.

SHARE

Majoritatea deceselor confirmate au fost înregistrate în provincia Paktika, unde o sută de persoane au murit, iar 250 au fost rănite, a declarat directorul Autorităţii pentru gestionarea dezastrelor din cadrul administraţiei talibane, Mohammad Nassim Haqqani.

Alte decese au fost raportate în provinciile estice Nangarhar şi Khost, a precizat oficialul adăugând că autorităţile continuă să evalueze pagubele.

Cutremurul s-a produs la o distanţă de aproximativ 44 kilometri de oraşul Khost, în sud-estul Afganistanului, la o adâncime de 51 de kilometri, potrivit USGS.

Citește și: VIDEO Invadarea Taiwan-ului de către China, un cataclism economic. Industriile IT și auto, în colaps

Nu au fost raportate pagube sau decese în Pakistan imediat după producerea seismului.

Cutremurul a fost resimţit pe o rază de aproximativ 500 de kilometri de aproximativ 119 milioane de locuitori din Pakistan, Afganistan şi India, a indicat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) într-un mesaj pe Twitter, potrivit Agerpres.

Citește și: VIDEO Războiul s-a mutat în apropierea României. Bombele rușilor au ajuns aproape de brațul Chilia

Seismul a fost resimţit în capitala Afganistanului, Kabul, precum şi în capitala Pakistanului, Islamabad, conform relatărilor martorilor postate pe site-ul EMSC şi pe Twitter.

"Şocuri puternice şi lungi", a scris pe site-ul EMSC un martor de la Kabul.

"A fost puternic", a scris un alt martor din Peshawar, în nord-vestul Pakistanului.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te