Istoricul BBC Lucy Worsley crede că a descoperit motivele pentru care Agatha Christie - supranumită „Regina crimei” pentru că a scris 66 de romane polițiste inclusiv cele cu popularii detectivi Miss Marple și Hercule Poirot - a dispărut în mod inexplicabil.
Agatha, pe atunci în vârstă de 36 de ani, avea o stare psihologică foarte proastă rară provocată de traume emoționale repetate.
Cu opt luni înainte de dispariția sa, în aprilie 1926, scriitoarea își pierduse mama, de care fusese extrem de apropiată, și suferise o depresie din această cauză.
Apoi, în august 1926, soțul ei, colonelul Archibald Christie, pilot în Primul Război Mondial, a anunțat că dorea să divorțeze deoarece era îndrăgostit de o femeie mai tânără, Nancy Neele.
Worsley, care a făcut cercetări despre această dispariție misterioasă pentru noua sa biografie a Agathei Christie, a declarat pentru BBC History Magazine că ea crede că starea mentală a autoarei s-a deteriorat în această perioadă.
„Potrivit mărturiilor, suferea de uitare, plângea mult, avea insomnie, o incapacitate de a face față vieții normale. Starea ei mintală a devenit atât de proastă încât a luat în calcul și sinuciderea”, relatează Lucy Worsley.
Până în decembrie, Agatha Christie a căzut într-o „stare de fugă”, suferind de o pierdere a propriului simț al sinelui, amnezie și dorința de a porni într-o călătorie bruscă și neplanificată departe de casă.
„Aceasta este o afecțiune foarte rară și te face să ieși din sinele tău normal și să adopți o altă persoană, astfel încât să nu trebuiască să te gândești la trauma pe care ai trăit-o în situația ta actuală”, a declarat Worsley.
La 3 decembrie 1926, Christie s-a certat cu soțul ei și, câteva ore mai târziu, și-a sărutat fiica de șapte ani, Rosalind, și a dispărut din casa lor din Sunningdale, Berkshire.
În dimineața următoare, mașina ei a fost descoperită la Newlands Corner, în Surrey, parcată deasupra unei cariere de cretă, cu un permis de conducere expirat și haine în interior.
Vestea dispariției Agathei Christie a stârnit o adevărată frenezie mediatică și o „vânătoare” de informații la nivel național.
Mai mult de o mie de polițiști, 15.000 de voluntari și mai multe avioane au cercetat zona rurală din care dispăruse, fiind publicate ți fotografii cu posibile deghizări ale Agathei.
Sir Arthur Conan Doyle, autorul lui Sherlock Holmes, s-a implicat după ce i-a dat unui medium spiritist una dintre mănușile lui scriitoarei pentru a-l ajuta să dea de urma ei.
La 14 decembrie 1926, aceasta a fost în cele din urmă localizată la un hotel din Harrogate, Yorkshire, înregistrată sub numele de „doamna Tressa Neele” - folosind numele de familie al amantei soțului ei.
Citește și
VIDEO Armata ucraineană a primit bărci de debarcare SHERP pentru a captura „frontiere riverane”
VIDEO Pregătiri pentru Legea marțială: Rusia trimite trupe la granița cu Georgia
După ce a fost găsită, scriitoarea a susținut că nu-și mai amintea niciun detaliu din ceea ce s-a întâmplat în acele 11 zile și rareori a mai vorbit despre incident.
Unii au acuzat-o că ar fi înscenat întregul eveniment pentru a-și acuza soțul infidel sau, mai rău, pentru a-i înscena uciderea ei, dar Worsley nu este de acord.
„Ceea ce s-a întâmplat nu înseamnă că a încercat să-i însceneze o crimă soțului infidel, ci să trăiești cu o afecțiune mintală foarte gravă”, a spus Worsley.
Agatha Christie a divorțat de Archie în 1928 și s-a căsătorit cu Max Mallowan în 1930.
A murit la vârsta de 85 de ani în ianuarie 1976.
A vândut peste două miliarde de cărți, iar piesa sa de teatru „The Mousetrap" a fost jucată timp de 70 de ani, un record.