VIDEO Ministrul Sănătății din Singapore, lecție despre educarea populației privind coronavirusul

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 10.03.2020 - 13:53
Gan Kim Yong, ministrul Sănătății din Singapore

Gan Kim Yong, ministrul Sănătății din Singapore, a explicat detaliat, într-o conferință de presă, ce este coronavirusul, care este specificul acestui virus, cum se transmite, a făcut o comparație cu alte virusuri și a vorbit despre metodele prin care COVID-19 poate fi prevenit.

SHARE

Singapore avea raportate, marți, 10 martie, 160 de cazuri de persoane diagnosticate cu coronavirus, dintre care 93 au fost vindecate, iar zece persoane se află în stare critică. În Singapore nu s-a înregistrat, până în 10 martie, niciun deces din cauza coronavirusului.

„Momentan, dovezile ne arată că transmiterea COVID -19 se face preponderent prin stropi de salivă. Asta înseamnă că virusul este purtat prin saliva unui om infectat, pe distanțe scurte, în cazuri cum ar fi strănutul sau tusea. Dacă acești stopi intră în contact cu ochii, nasul, gura, direct sau indirect prin mâinile care au intrat în contact cu picăturile de salivă, persoana poate fi infectată. Vreau să clarific că nu există dovezi care să ne arate că virusul se transmite pe calea aerului. Sunt alți viruși, precum pojarul, care pot fi transmiși cu ușurință pe calea aerului, nefiind necesar contactul cu saliva, ochii sau nasul. Coronavirus nu face parte din această categorie”, a precizat Gan Kim Yong, ministrul Sănătății din Singapore.

„De asemenea, coronavirusul poate fi transmis și prin contact cu suprafețele infectate. Când o persoană tușește sau strănută, picăturile ajung pe suprafețe precum mesele sau scaunele, iar virusul poate rămâne activ timp de câteva zile. Când o persoană atinge aceste suprafețe, poate să se infecteze prin intermediul mâinilor nespălate pe care le duce la gură sau la ochi. Astfel, devine infectat. Trebuie să ne spălăm pe mâini.

De aceea ducem în carantină pe cei care au avut contact cu cazurile confirmate. Pentru cei care au fost în tranzit prin mall-uri sau hoteluri, riscul este minor. Pentru coronavirus, în general, persoana care poate transmite este cea cu simptome accentuate. Avem dovezi limitate că transmiterea se poate face de la o persoană fără simptome, în perioada de incubare.

Oricum, această formă de transmitere are șanse mici și este prezentă doar în cazuri izolate. În acest moment, dovezile ne arată că rata de transmitere este mai mare când sunt prezente simptome. Șadar, profesioniștii din afară și din Singapore sugerează că cea mai bună metodă de protejare este printr-o igienă corespunzătoare, prin spălarea mîinilor des cu apă și săpun și prin evitarea contactului feței cu mâinile. Acestea pot părea metode simple, însă sunt greu de făcut, pentru că ne atingem fața destul de des. (...)

Posibila infectare de la persoane asimptomatice este foarte scăzută. Este mai probabil prin contactul cu suprafețe infectate, caz în care masca nu ne este de folos. Dacă purtăm o mască când suntem sănătoși, ne oferă o stare falsă de siguranță și suntem mai dispuși să ne atingem fața, pentru că ne aranjăm des masca, aceasta fiind o metodă propice de infectare”, a mai explicat Gan Kim Yong, ministrul Sănătății din Singapore.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te