VIDEO Ucraina a recucerit, în câteva zile, mai mult teritoriu decât a ocupat Rusia toată iarna

DE Adina Mutăr | Actualizat: 28.06.2023 - 08:01
Ucraina a recucerit mai mult teritoriu decât a ocupat Rusia în iarnă (imagine cu rol ilustrativ)-Foto: Profimedia Images
Marea Britanie: Ucraina a recucerit mai mult teritoriu decât a ocupat Rusia în iarnă (imagine cu rol ilustrativ)-Foto: Profimedia Images
Ucraina a recucerit mai mult teritoriu decât a ocupat Rusia în iarnă (imagine cu rol ilustrativ)-Foto: Profimedia Images

Marea Britanie: Ucraina a recucerit mai mult teritoriu decât a ocupat Rusia în iarnă, a declarat secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace.

SHARE

Ben Wallace, secretarul Apărării din Marea Britanie, a declarat că Forțele de Apărare Ucrainene au eliberat mai mult teritoriu ca parte a contraofensivei lor de vară decât armata de ocupație rusă a capturat în timpul ofensivei de iarnă.

Potrivit ministrului britanic, „Ucraina a recucerit deja 300 km pătrați” din teritoriile sale aflate sub ocupație rusă.

Marea Britanie: Ucraina a recucerit mai mult teritoriu decât a ocupat Rusia în iarnă 

„Este mai mult teritoriu decât a ocupat Rusia în toată ofensiva de iarnă”, a spus el, adresându-se Parlamentului britanic.

Citește și: Aleksei Diumin, șeful din umbră al lui Prigojin, pregătit să devină noul ministru rus al apărării

Wallace a subliniat că forțele ucrainene continuă să facă progrese graduale, dar constante, desfășurând operațiuni ofensive pe trei fronturi cheie în est și sud, potrivit EuroPravda.

Anterior, The New York Times a raportat că SUA consideră, neoficial, că Ucraina a început lent contraofensiva, iar rezultatele în primele câteva săptămâni sunt „reduse”, dar nu se grăbesc să tragă concluzii.

Există un număr tot mai mare de rapoarte conform cărora Forțele Armate ucrainene ar putea obține câștiguri semnificative în jurul faimosului pod Antonovski, de pe râul Nipru, în regiunea Herson, sudul Ucrainei.

Lupte grele la podul Antonovski

Mai multe conturi pe mesageria rusă Telegram susțin că un grup de 100 de luptători ucraineni au acum un cap de pod pe malul stâng al Niprului, controlat anterior de ruși, și că acum sunt aprovizionați.

Transportoare blindate rusești BTR-82A evacuează soldații ruși sub focul ucrainean din această regiune.

Citește și: Putin a mulțumit FSB că a salvat Rysia de război civil. Șoigu era prezent, nimeni de la GRU

Canalul Telegram/Dva Mayora a raportat despre luptele din jurul Podului Antonovski astfel:

„Podul Antonovski, malul stâng al Niprului, regiunea Herson. Inamicul ține un mic punct de sprijin pe malul nostru timp de cel puțin trei zile. Unități ale Forțelor Armate Ruse s-au retras din zonă, deoarece acțiunea constantă a artileriei inamice și a SOF [forțele de operațiuni speciale] a creat o amenințare de încercuire a forțelor noastre. Acestea s-au retras cu luptă, unitățile vecine au venit în ajutor. Ca urmare a luptelor, forțele armate ruse au suferit pierderi”.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te