VIDEO HIMARS distruge în premieră lansator nord-coreean KN-09. Atacul nimicitor a avut loc în Rusia

Un sistem de rachete HIMARS al armatei ucrainene a distrus un lansator de tip KN-09, de fabricație nord-coreeană, în regiunea Kursk din Rusia. Este primul incident confirmat de acest tip, în contextul în care Rusia folosește tot mai des armament furnizat de regimul de la Phenian.
Forțele armate ucrainene au distrus pentru prima dată un sistem de lansare multiplă de rachete (MLRS) KN-09, de proveniență nord-coreeană, aflat în regiunea Kursk, pe teritoriul Rusiei.
HIMARS distruge, în premieră, un lansator nord-coreean KN-09. Atacul nimicitor a avut loc în Rusia.
Informația a fost confirmată de mai mulți analiști OSINT și reprezintă un moment semnificativ în contextul cooperării militare dintre Moscova și Phenian.
Atacul a fost posibil datorită unei misiuni de recunoaștere realizate de Regimentul 4 Ranger al Ucrainei, care a identificat poziția sistemului și a transmis coordonatele pentru tragere.
Lovitura a fost executată cu un sistem HIMARS de fabricație americană, utilizând un singur proiectil ghidat GMLRS M30A1.
Racheta, echipată cu focos cu bile de tungsten, a aterizat la câțiva metri de țintă, iar fragmentarea generată a dus la distrugerea completă a lansatorului, potrivit Militarnyi.com.
Citește și: Ucrainenii au lansat o nouă ofensivă în regiunea Kursk. Soldații ruși, încercuiți pe frontul rusesc
Forças ucranianas destroem o primeiro lançador MLRS norte-coreano M1991 de 240 mm na área da vila de Pervomaysky, na região de Kursk.
— Anderson Henrique AH (@cam_henrique_ns) May 7, 2025
Parece que foi atingido por HIMARS. pic.twitter.com/DSF9gXQf8m
Analistul militar Skripka, specializat în surse OSINT, a declarat că lovitura a fost efectuată în apropierea satului Pervomaysky, din regiunea Kursk.
Ce este sistemul KN-09
Sistemul KN-09 este un lansator de rachete calibru 300 mm, cu o rază de acțiune de până la 200 de kilometri.
Citește și: Atac cu drone ucrainene asupra a două aerodromuri folosite de acrobații ruși la Parada de 9 mai
În configurația standard, fiecare unitate este dotată cu două lansatoare, având câte patru tuburi de rachete. Totuși, la paradele recente din Coreea de Nord a fost prezentată o variantă extinsă, cu 12 tuburi de lansare.
The first Russian loss of a 9K512 Uragan-1M.
— Jakub Janovsky (@Rebel44CZ) May 6, 2025
It can be considered an approximate Russian equivalent of HIMARS. They are supposed to replace both BM-27 Uragan and BM-30 Smerch.
IISS data might be a bit old, but they claim that Russia had 6 of them pic.twitter.com/LLBYKSAVBy
În trecut, oficialii militari sud-coreeni au confirmat că în cadrul unui test din 2016, KN-09 a atins o altitudine de 50 km și o rază maximă de 200 km.
În aprilie 2025, a fost confirmat că Rusia folosește și sisteme M-1991 de 240 mm în Ucraina – o versiune modernizată a lansatoarelor M-1985, dezvoltate de Phenian la sfârșitul anilor ’80.
Potrivit rapoartelor serviciilor de informații occidentale, în ultimele 20 de luni, Rusia ar fi primit între 4 și 6 milioane de obuze de artilerie din Coreea de Nord.