VIDEO Finlanda spune că este pregătită să lupte împotriva Rusiei: „Vom utiliza masiv puterea de foc”

DE Daniel Toșa | Actualizat: 23.06.2022 - 08:16

Finlanda s-a pregătit zeci de ani pentru un atac al Rusiei şi ar opune rezistenţă în cazul în care ar avea loc, a spus generalul Timo Kivinen, şeful Statului Major Interarme finlandez.

SHARE

Kivinen a mai spus că Finlanda şi-a construit un arsenal substanţial, însă, în afară de echipamentul militar, un factor crucial este că finlandezii ar fi motivaţi să lupte, potrivit Reuters

„Cea mai importantă linie de apărare este între urechi, aşa cum demonstrează războiul din Ucraina în acest moment,” a spus Kivinen într-un interviu, făcând referire la creier.

Începând cu cel de-al Doilea Război Mondial, Helsinki a menţinut un nivel ridicat de pregătire militară.

„Ne-am dezvoltat sistematic apărarea militară tocmai pentru acest tip de război”

„Ne-am dezvoltat sistematic apărarea militară tocmai pentru acest tip de război care se poartă acolo (în Ucraina), cu o utilizare masivă a puterii de foc, a forţelor blindate şi a forţelor aeriene,” a mai spus Kivinen.

Citește și: Corespondență din Harkov: Armata rusă bombardează intens orașul. Cel puțin 5 explozii într-o oră

Ucraina a reprezentat o surpriză pe câmpul de luptă pentru Rusia, iar Finlanda i-ar urma exemplul, a adăugat el.

Finlanda a purtat două războaie în anii 1940 împotriva vecinului său estic, cu care împarte o graniţă de 1.300 km.

Citește și: Coaliția PNL-PSD-UDMR a decis compensarea parțială a prețurilor benzinei și motorinei pentru 3 luni

Aproximativ 100.000 de finlandezi au fost ucişi în timpul celor două războaie pe care Finlanda le-a luptat împotriva Uniunii Sovietice şi a pierdut o zecime din teritoriu.

Helsinki a construit una dintre cele mai puternice artilerii din Europa şi s-a aprovizionat cu rachete de croazieră cu o rază de acţiune de până la 370 km, iar 2% din PIB este cheltuit în sectorul apărării, un procent mai mare în comparaţie cu multe alte state NATO.

De asemenea, Finlanda va comanda patru nave de război noi, precum şi 64 de avioane de luptă de tip F-35 de la colosul american de apărare Lockheed Martin.

 

82% din finlandezi sunt gata să-și apere țara

Mai mult decât atât, Helsinki intenţionează să comande până la 2.000 de drone şi construieşte bariere la graniţa cu Rusia.

Aproximativ 82% dintre respondenţii care au luat parte la un sondaj realizat de Ministerul Apărării din 18 mai au declarat că ar fi dispuşi să ia parte la apărarea naţională în eventualitatea în care ţara ar fi atacată.

Cu toate acestea, Kivinen a salutat decizia Finlandei de a solicita aderarea la NATO. Atât Finlanda, cât şi Suedia poartă negocieri cu Turcia cu privire la opoziţia Ankarei faţă de cererile lor, potrivit știrileprotv.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te