VIDEO Directorul FBI: Trăgătorul care a provocat evacuarea lui Trump era înarmat cu o armă lungă
Bărbatul a fost interceptat la Hilton Washington, unde Trump, prima doamnă Melania Trump și mai mulți membri ai guvernului participau la cina anuală a Asociației Corespondenților de la Casa Albă.
Directorul Biroului Federal de Investigații (FBI), Kash Patel, a declarat sâmbătă că atacatorul care a pătruns sâmbătă seara într-un hotel din Washington, unde președintele Donald Trump participa la un eveniment și a determinat evacuarea acestuia, avea asupra sa o armă lungă în momentul în care a fost reținut de Serviciul Secret prezidențial, transmite EFE.
'Analizăm toate probele balistice găsite la fața locului, inclusiv arma lungă și cartușele.
În acest moment realizăm interviuri cu martorii', a explicat Patel într-o conferință de
presă susținută la Casa Albă, la scurt timp după incident.
Patel a făcut apel la orice persoană care deține informații despre incident să se prezinte în fața autorităților pentru a depune mărturie și a asigurat că a început deja investigarea 'în detaliu a antecedentelor' suspectului reținut, arată Aferpres
Deși nu există o confirmare oficială, mai multe publicații locale susțin că atacatorul este un bărbat de 31 de ani, pe nume Cole Allen, care locuiește în Torrance, în statul California.
Citește și: Trump, vizat de un asasin care a intrat înarmat în Mar-a-Lago. Serviciile secrete l-au eliminat
Trump însuși a publicat pe rețeaua sa socială Truth Social imagini cu bărbatul arestat, inclusiv o fotografie în care acesta apare încătușat pe podeaua hotelului.
De asemenea, a distribuit imagini video de pe camerele de supraveghere ale locației. În înregistrările alb-negru, de calitate redusă, se vede bărbatul alergând în viteză, în timp ce mai mulți membri ai Serviciului Secret își scot armele și trag.
În aceeași conferință de presă de la Casa Albă, Trump a afirmat că bărbatul a împușcat unul dintre agenți, însă acesta se află în afara pericolului, deoarece a fost protejat de vesta antiglonț.
VIDEO Directorul FBI: Trăgătorul care a provocat evacuarea lui Trump era înarmat cu o armă lungă
Președintele și ceilalți oficiali de rang înalt au fost evacuați din sala de bal unde avea loc cina, după ce s-au auzit trei sau patru focuri de armă în afara acesteia, potrivit unui jurnalist EFE prezent la eveniment, unde președintele și prima doamnă erau așezați la o masă amplasată pe scenă.
După evacuare, mai mulți membri ai Serviciului Secret au fost desfășurați în sala de bal, purtând puști de asalt, și le-au cerut tuturor participanților să se adăpostească