Prigojin ia cu asalt Moscova. Domnia lui Putin s-ar putea sfârși în câteva ore. Autoritățile întăresc paza instituțiilor.
Imagini de la Moscova arată vehicule blindate pe străzi, blocaje rutiere instituite de forțe speciale în jurul orașului, în timp ce oficiali militari demarează acțiuni pentru a asigura atât Kremlinul, cât și clădirea Dumei, Parlamentul Rusiei, potrivit Jerusalim Post.
Prigojin ia cu asalt Moscova. Domnia lui Putin s-ar putea sfârși în câteva ore
Elicopterele militare au deschis focul sâmbătă după-amiază asupra unui convoi de mercenari rebeli aflat deja la mai mult de jumătatea drumului spre Moscova, într-un avans fulger, după ce au capturat peste noapte un oraș din sud, Rostov pe Don.
Mercenarii lui Prigojin și-au întărit pozițiile în Rostov și au plantat mine pe drumuri, pentru a avea un cartier general asigurat, apoi au pornit spre Moscova.
Elicopterele armatei au deschis foc asupra unei coloane înarmate Wagner care înainta pe lângă orașul Voronej cu transportoare de trupe și cel puțin un tanc pe un camion trailer.
Voronej se află la mai mult de jumătatea drumului de-a lungul autostrăzii de 1.100 kilometri de la Rostov la Moscova.
Într-o ultimă estimare, coloana mercenarilor Wagner se afla la mai puțin de 500 de kilometri de Moscova.
Putin a promis că va zdrobi o revoltă armată pe care a comparat-o cu Războiul Civil din Rusia de acum un secol.
Loialitatea forțelor de securitate ale Rusiei pusă la încercare
Soldați ruși au stabilit sâmbătă poziții de mitralieră la marginea de sud-vest a Moscovei, potrivit fotografiilor publicate de ziarul Vedomosți.
Fotografiile au arătat, de asemenea, polițiști înarmați adunându-se în punctul în care autostrada M4 - pe care se deplasează mercenarii Wagner - ajunge în capitala Rusiei.
Într-o serie de mesaje agitate peste noapte, Prigojin le-a cerut ministrului Apărării Serghei Şoigu și șefului Statului Major General Valeri Gherasimov să vină să-l vadă la Rostov.
„Acesta reprezintă cea mai importantă provocare pentru statul rus din ultima vreme”, a declarat Ministerul Apărării britanic.
„În următoarele ore, loialitatea forțelor de securitate ale Rusiei, și în special a Gărzii Naționale Ruse, va fi cheia modului în care se desfășoară această criză”, potrivit Daily Mail.
Rămânerea lui Putin la putere depinde dacă poate aduna suficiente trupe loiale pentru a combate mercenarii într-un moment în care cea mai mare parte a armatei Rusiei este desfășurată pe front în sudul și estul Ucrainei, iar mulți dintre soldați nu mai vor să lupte din cauza detașamentelor organizate de șefii armatei care-i ucid pe cei ce vor să se retragă.
Pe de altă parte, și comandanții Wagner sunt renumiți pentru că aplică același „tratament” celor ce dezertează. Au existat informații că nici mercenarii Wagner nu sunt toți încântați de ceea ce se întâmplă acum.
Insurecția lui Prigojin lasă frontul din Ucraina descoperit
Peste 220.000 de soldați ruși au fost uciși pe frontul din Ucraina.
Insurecția lui Prigojin riscă, de asemenea, să lase forța de invazie a Rusiei în Ucraina în dezordine, întărind Kievul în cea mai puternică contraofensivă de la începutul războiului în februarie anul trecut.
Biroul Președintelui Federației Ruse anticipează că luptătorii lui Evgheni Prigojin din Grupul Wagner vor ajunge probabil la periferia Moscovei în următoarele ore, fiind așteptate lupte în apropierea capitalei Rusiei, potrivit pravda.com.ua.
Meduza, citând surse din Biroul președintelui Rusiei, a informat că Putin a evaluat greșit criza, crezând că Prigojin doar blufează și că scopul său era să obțină privilegii personale.
Administrația prezidențială pare să fi realizat gravitatea problemei când luptătorii Grupului Wagner au preluat controlul asupra Rostov-pe-Don în dimineața zilei de 24 iunie.
O sursă apropiată Administrației prezidențiale ruse a recunoscut că Kremlinul a subestimat amploarea conflictului:
„Acest lucru s-a discutat în timpul întâlnirilor, dar s-a ajuns la concluzia că Prigojin este doar un oportunist care nu respectă regulile. Se credea că riscul unei lovituri de stat militar este inexistent, se spunea că doar un nebun ar îndrăzni să facă asta”.
Kremlinul pare încrezător că armata rusă și ofițerii de drept vor putea opri înaintarea coloanelor Grupului Wagner care avansează spre Moscova.
Cu toate acestea, una dintre surse a declarat pentru Meduza că cel puțin unii luptători ai Grupului Wagner vor putea intra în Moscova.
Potrivit Defense Intelligence, Moscova a fost „practic blocată” de poliție și forțele militare, cu patrule care păzesc fiecare intersecție și fiecare ieșire din oraș. Un număr mare de autobuze fără numere de înmatriculare care transportau personal militar circulă prin oraș.
Transportul public interregional a fost suspendat.
Serviciul de Informații pentru Apărare al Ucrainei a raportat, de asemenea, că toate echipamentele militare care au rămas până acum în rezerve sau au fost dislocate în regiunile de graniță ale Rusiei sunt transferate la Moscova.