sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

VIDEO Armata SUA va avea în dotare sisteme antiaeriene cu laser

Data publicării: 22.09.2023 • 21:03 Data actualizării: 22.09.2023 • 21:54
Armata SUA va avea în dotare antiaeriene cu laser - Foto: Picryl - imagine cu caracter ilustrativ
Armata SUA va avea în dotare antiaeriene cu laser - Foto: Picryl - imagine cu caracter ilustrativ

Armata Statelor Unite ale Americii se dotează cu sisteme antiaeriene cu laser. Patru blindate pe roți au fost modificate cu aparate care pot distruge drone și rachete, cu lasere de mare putere.

Deocamdată, noile arme sunt prototipuri și vor fi folosite în teste, alături de sistemele convenționale. Dar armata americană a declarat că introducerea laserelor antiaeriene în serviciu reprezintă un moment de cotitură pentru istoria militară.

În primăvară, sistemele demne de cărți SF au trecut deja de testele din poligon și au impresionat Pentagonul, cu performanța lor.

Armata SUA va avea în dotare sisteme antiaeriene cu laser

"Prototipurile de arme cu laser pentru apărarea antiaeriană, cu rază scurtă de acțiune, ale Armatei SUA, distrug drone, la Yuma", titrează defensenews.com.

Dronele doborâte au intrat pe câmpul tactic de luptă din poligonul Yuma Proving Ground, din Arizona, în timpul unui test cu foc real, al prototipurilor sistemului de apărare aeriană cu rază scurtă de acțiune, bazat pe maşinile de luptă Stryker.

Prototipul foloseşte lasere de 50 de kilowați, potrivit directorului Biroului pentru Capabilități Rapide și Tehnologii Critice al Armatei.

Citeşte şi: Portavioanele-muzeu ale Chinei. Va mai trece un deceniu până să poată lupta eficient cu armata SUA

„Când au ieșit în poligon, doborau țintele din cer. Este vorba despre drone din Grupul 1, Grupul 2 şi Grupul 3 de sisteme de aeronave fără pilot]”, a declarat locotenentul general Robert Rasch, adăugând: „Foarte, foarte eficient”.

În timp ce laserele au făcut treabă cu dronele, rămân unele provocări în eliminarea rachetelor, artileriei și mortierelor, a spus militarul.

Armata primește acum primul său set de pluton de sisteme, ducând primele două dintre prototipuri la Manevra Energetică Dirijată-SHORAD, care a avut deja loc la Yuma, la începutul anului, pentru antrenamente cu soldați.

Citeşte şi: VIDEO Cum arată avionul de luptă F-35, modernizat cu 15 miliarde de dolari de armata SUA

Al treilea prototip este pe cale să intre în testare, potrivit lui Rasch, iar al patrulea va fi livrat în următoarele două luni. Livrarea primului set de pluton - patru prototipuri DE M-SHORAD - va duce la bun sfârșit misiunea RCCTO, dar biroul militar care se ocupă cu asta nu se va opri aici.

Testele de dezvoltare cu soldați vor continua în următorul trimestru, iar în al patrulea trimestru al anului fiscal 2023, armata va începe să dezvolte tactici, tehnici și proceduri pentru sisteme, a spus Rasch.

„Sunt multe, când te uiți la dezvoltarea unei capacități, nu doar o tehnologie, trebuie să-ți dai seama cum să integrezi acea tehnologie într-o capacitate de luptă”, a spus Rasch.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră