Vicepreşedinte american J.D. Vance a sosit în Israel. Armistiţiul din Gaza, incert

Vicepreşedinte american J.D. Vance a sosit în Israel. Israelul şi Hamas s-au acuzat reciproc de încălcări repetate ale armistiţiului de când acesta a fost convenit oficial în urmă cu opt zile.
Vicepreşedintele SUA, JD Vance, a sosit marţi în Israel, în timp ce Washingtonul încearcă să stabilizeze prima fază fragilă a armistiţiului din Gaza şi să preseze Israelul şi Hamas să facă unele concesii mai dificile solicitate de fiecare parte în cadrul discuţiilor viitoare, relatează Reuters, citat de News.ro.
Vicepreşedinte american J.D. Vance a sosit în Israel. Armistiţiul din Gaza, incert
JD Vance a aterizat pe aeroportul Ben Gurion marţi în jurul prânzului, începându-şi vizita de două zile în Israel.
Este de aşteptat ca el să viziteze sediul forţei nou înfiinţate, susţinute de SUA, create pentru a superviza punerea în aplicare a acordului de încetare a focului în Gaza. Miercuri, el se va întâlni cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu şi cu preşedintele Isaac Herzog la Ierusalim, scrie The Times of Israel.
Vance se află în Israel în cadrul eforturilor de promovare şi consolidare a acordului de încetare a focului în Gaza, după ce un articol din The New York Times a afirmat că oficialii de la Washington sunt îngrijoraţi că prim-ministrul Benjamin Netanyahu ar putea acţiona în direcţia distrugerii armistiţiului şi reluării războiului împotriva grupării teroriste Hamas.
Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, şi consilierul principal al Casei Albe, Jared Kushner, ginerele lui Trump, se află, de asemenea, în Israel.
Israelul şi Hamas s-au acuzat reciproc de încălcări repetate ale armistiţiului de când acesta a fost convenit oficial în urmă cu opt zile, cu izbucniri de violenţă şi reproşuri cu privire la ritmul de returnare a cadavrelor ostaticilor, aducerea ajutoarelor şi deschiderea frontierelor.
Cu toate acestea, planul de încetare a focului în 20 de puncte al preşedintelui american Donald Trump va necesita măsuri mult mai dificile, la care părţile nu s-au angajat încă pe deplin, inclusiv dezarmarea Hamas şi măsuri în direcţia creării unui stat palestinian.