Lista dosarelor cruciale pe care UE trebuie să le rezolve în 2022

DE Ovidiu Nahoi | Actualizat: 31.01.2022 - 10:18

Nimic nu pare mai impredictibil decât felul în care Europa se va așeza în anul care de-abia a început. Pandemia încă nu s-a încheiat, criza energetică și inflația par să fie aici pentru ceva vreme. Iar Rusia amenință stabilitatea generală pe continent.

SHARE

Câteva teme rămân însă obligatoriu de atins în acest an. 

Europa a început anul privind nemulțumită de pe margine la negocierile de la Geneva (SUA-Rusia) și Bruxelles (NATO-Rusia), care s-au referit tocmai la arhitectura de securitate europeană. 

Este adevărat, Washingtonul a dat asigurări că nu va accepta decizii privitoare la Europa fără consultarea aliaților de pe continent. Iar în NATO se află și cele mai multe dintre statele membre ale Uniunii Europene.

Totuși, sentimentul marginalizării rămâne și e deranjant.

Autonomia strategică

Europa plătește acum prețul propriilor diviziuni și inconsecvențe în relația cu Rusia. Membrii de pe flancul estic al blocului, cu precădere Polonia, statele baltice și România, au denunțat mereu pericolul rusesc și au fost gata de aranjamente de securitate individuale cu Statele Unite, sub diferite forme: de la exerciții comune la prezență militară sau scutul antirachetă. 

De partea lor, economiile vestice vedeau mai degrabă potențialul de profit al relației cu Rusia, fie prin investiții directe, fie prin găzduirea pe propriile teritorii a unor interese rusești.

Ceva s-a schimbat, totuși, în această privință.

Anexând Crimeea și alimentând separatismul din Donbas, Rusia a sancționat încheierea de către Ucraina a Acordurilor de Asociere și Liber Schimb cu Uniunea Europeană. Maidanul de la Kiev a fost tocmai expresia revoltei populare față de încălcarea de către Viktor Ianukovici a promisiunilor publice privind încheierea Acordului. 

Duritatea cu care Kremlinul a replicat i-a surprins, la început, pe oficialii de la Bruxelles și din capitalele statelor membre. Ei nu înțelegeau de ce Rusia resimte acordurile de asociere ca pe o amenințare strategică.

Aveau să înțeleagă, cu timpul, că Vladimir Putin vede democratizarea și europenizarea vecinătății sale apropiate drept o amenințare existențială pentru regimul său. Așa cum a văzut, de altfel, revoluția ucraineană care l-a alungat pe Ianukovici. 

Brexitul și alegerea lui Donald Trump aveau apoi să cimenteze în rândul europenilor ideea că au nevoie de o decizie coerentă în politica externă. După schimbarea de garnitură de la Casa Albă, constituirea alianței Pacificului, AUKUS, fără știrea europenilor și mai cu seamă felul în care a fost operată retragerea din Afganistan au arătat că autonomia strategică este opțiunea corectă pentru europeni.

Conceptul a fost formulat de Emmanuel Macron, președintele europenist al Franței. Între timp, a fost acceptat de-a lungul și de-a latul Uniunii, chiar și în rândul țărilor care se temeau că acesta s-ar putea contrapune Alianței Nord-Atlantice.

Iar autonomia strategică a căpătat noi dimensiuni în contextul pandemiei: economică, sanitară, tehnologică. 

Anul 2022 ar trebui să aducă o consolidare a autonomiei strategice europene, dar multe depind de rezultatele alegerilor prezidențiale din Franța, din aprilie-mai. 

O nouă relație UE-NATO

De fapt, anul 2022 ar trebui să aducă strângerea relațiilor UE-NATO. În acest an, ambele organizații își vor constitui sau revizui viziunile strategice și este de presupus că o vor face de comun acord. 

„Parteneriatul strategic dintre UE și NATO este esențial pentru pacea și stabilitatea din Europa“, a afirmat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen după o întrevedere din 9 ianuarie cu secretarul general Jens Stoltenberg.

În acest an, UE urmează să adopte prima sa analiză comună asupra amenințărilor, „Busola Strategică“, document care urmează a fi adoptat în martie și care ar trebui să definească nivelul de ambiție militară a blocului. 

La rândul său, NATO urmează să își actualizeze Conceptul strategic, pentru prima dată într-un deceniu. Se va întâmpla la summitul de la Madrid din vară. 

Actualizarea este obligatorie. Ultima versiune a conceptului NATO a fost aprobată în 2011 și definea Rusia ca „partener de securitate“, un concept care nu se mai potrivește deloc cu situația actuală, când trupele ruse amenință la frontiera Ucrainei.

Un element important în această ecuație este tocmai sprijinul Casei Albe pentru integrarea UE în domeniul apărării.

Putem aștepta în 2022 câțiva pași interesanți înainte în cooperarea NATO-UE.

Reguli bugetare mai relaxate

Regulile bugetare extrem de stricte adoptate de europeni, ca răspuns la criza financiară din 2008-2012, au fost suspendate la începutul pandemiei. Teoretic, ar trebui reintroduse din 2023. Dar s-ar putea ca anul acesta să marcheze o schimbare fundamentală.

Într-un discurs din 9 decembrie, președintele francez Emmanuel Macron s-a pronunțat pentru schimbarea regulilor bugetare ale UE - considerate mereu prea rigide de către Franța și aliații ei de pe flancul sudic. Și acum, după pandemie, se pare că momentul a venit.

„Problema nu este de a fi pentru sau împotriva 3%. Aceasta este depăşită. (...) Problema este cum articulăm seriozitatea bugetară şi convergenţa între europeni cu o ambiţie care este indispensabilă pentru noi toţi“, a spus președintele francez, cu privire la regula din criteriile de la Maastricht care impune statelor zonei euro să-şi menţină deficitul bugetar sub pragul de 3% din PIB.

Europa plătește acum
prețul propriilor diviziuni
și inconsecvențe în
relația cu Rusia

Preocuparea economiilor sudice, cu politici bugetare mai laxe, față de strictețea bugetară impusă în criza precedentă de economiile nordice, nu este de azi, de ieri. Dar chiar și „frugalii“ dau acum semne că își flexibilizează pozițiile.

După ravagiile în plan economic, bugetar și social provocate de criza Covid-19, chiar și economiile nordice încep să reevalueze investițiile publice, fără de care este de neimaginat succesul transformărilor verzi și digitale ale economiei. 

În discursul care a marcat preluarea președinției europene, preşedintele Emmanuel Macron a anunțat pentru 10 și 11 martie un summit al șefilor de state și de guverne în care vor fi trasate liniile noului model economic european.

Va fi momentul în care Parisul și aliații săi vor pune pe masă ideea flexibilității bugetare. Care va fi, desigur, modulată de obiecțiile ce vor putea veni dinspre „nordici“. Nimeni însă nu-și face iluzii că se va reveni la regulile de dinaintea crizei Covid-19. Vom vedea altceva.

Spre noi PNRR-uri

În a doua parte a anului 2020, pe fondul crizei sanitare, cu toate repercusiunile ei în plan economic, social și politic, Uniunea Europeană realiza o străpungere istorică. 

Pentru prima dată, membrii erau de acord să se împrumute în comun, profitând de ratingurile celor mai puternice economii ale blocului.

Cu alte cuvinte, fuseseră de acord să garanteze pentru cei mai săraci – ceea ce nu se obținuse în timpul crizei financiare din 2008-2012.

De data aceasta, amploarea crizei Covid-19, cu precădere în Italia, una dintre cele mai mari economii europene, dar „cazul de targă“ din perspectivă financiar-bugetară, a schimbat perspectiva.

Și poate că semnalul politic a venit în momentul în care convoaiele militare rusești începuseră să se plimbe pe autostrăzile italiene, chipurile într-o misiune umanitară, care avea să se dovedească repede a fi o operațiune de diversiune și spionaj.

Mai întâi, a fost semnalul politic franco-german privind un program de relansare economică finanțat în comun.

„PACIFICATORII“ DE CARE SE TEM TOȚI  Cel mai mare pericol pentru stabilitatea UE îl reprezintă Rusia, care continuă să amenințe cu război în Ucraina și să ceară retragerea NATO din estul Europei - Foto: Getty Images

Germania abandona astfel, pentru prima dată, „ortodoxia bugetară“ și principiul afirmat cu tărie în timpul crizei financiare, cum că fiecare stat este răspunzător pentru situația lui. 

Au fost și obiecțiile economiilor „frugale“, mici și dinamice, mari beneficiare ale pieței unice, dar puțin dispuse la concesii pentru ceilalți: Austria, Țările de Jos, Danemarca, Suedia. Și, în cele din urmă, a urmat soluția de compromis, care a însemnat un pas istoric pentru Europa. 

Nimic nu arată că va fi o excepție. Mai degrabă, începutul unei noi ere, în care Europa va mai pune în aplicare programe finanțate în comun. 

În acest sens, președintele francez Emmanuel Macron și premierul italian Mario Draghi au cerut perpetuarea împrumuturilor colective ale UE, dincolo de fondul de redresare creat în 2020. 

Este adevărat, numirea liberal- democratului Christian Lindner ca ministru de Finanțe în noul guvern de la Berlin a fost interpretată, în momentul respectiv, drept un semnal că Germania va presa pentru revenirea la regulile de dinaintea pandemiei. 

Totuși, lucrurile s-au schimbat. Noua coaliție din Germania trebuie la rândul său să finanțeze programe costisitoare pentru reabilitarea infrastructurilor de transport, comunicații și sănătate destul de învechite. Aceasta, fără a mai pune la socoteală tranziția energetică.

Chiar și noua coaliție a „frugalului“ neerlandez Mark Rutte s-a angajat să crească substanțial cheltuielile publice. 

La rândul său, germanul Christian Lindner nu a exclus o nouă ieșire pe piețele de obligațiuni, dacă va fi necesar.

La summitul din 10 și 11 martie, este de așteptat ca președintele Macron să anunțe noi priorități, inclusiv investiții publice mai mari, un salariu minim la nivel european, o impozitare mai echitabilă a corporațiilor, reguli mai stricte de comerț și investiții și crearea unor campioni europeni în tehnologiile cheie.

Toate acestea vor necesita sume consistente, iar perspectiva unor noi programe de finanțare în comun este una cât se poate de reală.  

O cotitură privind statul de drept?

Mecanismele de luare a deciziilor din Uniunea Europeană prevăd regula unanimității în Consiliu, pentru cele mai importante dosare. Aceasta face ca deciziile să se ia, adesea, cu întârziere, după dezbateri lungi și obositoare, enervante pentru opinia publică. 

Cu atât mai rău este atunci când apar distorsiuni generate de conflicte dintre anumite capitale și instituțiile europene. Iar una dintre temele sensibile este cea privind domnia legii.

Aflată în conflict deschis cu Comisia Europeană, Ungaria a sabotat anul trecut câteva decizii de politică externă ale UE, cum ar fi o declarație critică la adresa Chinei sau un acord comercial cu Africa, Caraibele și zona Pacificului.

De asemenea, Polonia și Ungaria au blocat pentru mult timp adoptarea Bugetului multianual 2021-2027, esențial pentru redresarea post-criză, nemulțumite de legarea alocărilor de respectarea normelor privind statul de drept. 

Noul guvern de la Berlin
s-a arătat mai decis
în a nu permite unor
țări precum Polonia
sau Ungaria să încalce
independența justiției

Vor putea apărea și anul acesta blocaje pe dosare importante?

Noul guvern de la Berlin s-a arătat mai decis în a nu permite unor țări precum Polonia sau Ungaria să încalce independența justiției, să limiteze libertatea presei și drepturile civile și să respingă primatul dreptului UE asupra celui național.

Emmanuel Macron a pus chestiunea statului de drept și a respectului pentru valorile europene în centrul președinției franceze a Consiliului Uniunii. 

Această voință politică, exprimată în capitalele statelor-pilon ale Uniunii, ar trebui să încurajeze Comisia către o poziție mai fermă, lucru cerut, de altfel, cu insistență și de Parlamentul European. 

În aprilie, Viktor Orban va trebui să facă față unei runde de alegeri în care se va confrunta pentru prima dată cu o opoziție unită. Rezultatul este greu de prezis, dar chiar și o posibilă victorie strânsă îl va fragiliza pe liderul de la Budapesta. 

Ungaria și Polonia nu au primit încă niciun euro în cadrul planurilor naționale de redresare și, din acest punct de vedere, perspectivele nu se anunță prea optimiste.

În plus, Polonia, supusă unei agresiuni asimetrice la granița cu Belarus, are nevoie de sprijinul european.  Iar partidul naționalist-conservator Lege și Justiție, aflat la guvernare, este pus acum într-o mare dificultate de scandalul Pegasus, numit un adevărat „Watergate polonez“: mai mulți politicieni și activiști de opoziție acuză că telefoanele le-au fost sparte în timpul campaniei electorale din 2019, prin intermediul programelor-spion produse de compania israeliană NSO. 

Inițial, oficiali polonezi au negat că statul se află în posesia programului. Dar, în cele din urmă, liderul PiS, Jaroslaw Kaczynski, considerat conducătorul de facto al țării, a recunoscut că guvernul deține controversatul program-spion. 

Și ar mai fi...

Agenda europeană poate fi completată cu reforma Spațiului Schengen, propusă deja de Comisia Europeană și promovată intens de Franța.  

De asemenea, UE ar putea să se implice mai puternic în Balcanii de Vest, acolo unde tendințele sece­sioniste ale sârbilor bosniaci și implicarea tot mai puternică a Rusiei și Chinei au tensionat și mai mult situația. UE ar putea decide, în sfârșit, să deblocheze negocierile de aderare cu Albania și Macedonia de Nord, dar după alegerile franceze, știut fiind că tocmai Parisul s-a aflat la originea blocajului. 

Să nu uităm Africa, unde Uniunea Europeană trebuie să dea un răspuns desantului chinez. Și nici, bineînțeles, un acord comercial cu Regatul Unit, care să pună capăt tensiunilor
actuale. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2022 NEWS INTERNATIONAL S.A.