O astfel de infracțiune ar putea fi considerată eligibilă pentru pedeapsa capitală în temeiul Codului Penal al Irakului, dar în realitate este imposibil de pus în aplicare în mod legal.
Consiliul Judiciar Suprem al Irakului a anunțat că un judecător de la Curtea de Investigații Rusafa, organul judiciar însărcinat cu ancheta uciderii celor din convoiul generalului iranian Soleimani pe Aeroportul din Bagdad, a decis să emită un mandat de arestare împotriva președintelui Statelor Unite Donald Trump, „în conformitate cu dispozițiile Articolului 406 din Codul Penal irakian privind uciderea adjunctului comandantului Forțelor irakiene de Mobilizare Populară Abu Mahdi al-Muhandis și a țintei atacului SUA, comandantul Forței Quds din Garda Revoluționară a Iranului, generalul-maior Qassem Soleimani, împreună cu alții aflați la fața locului”.
Articolul 406 se încadrează în secțiunea „Ucidere” din Codul Penal al Irakului, care se ocupă în mod specific de cele mai grave cazuri de omucidere, care sunt pedepsite cu moartea.
Muhandis era comandantul Forțelor de Mobilizare Populară, un grup de miliții musulmane șiite susținute de Iran, integrate strategic în forțele armate irakiene în 2018.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Justiției iraniene, Gholamhossein Esmaili, a anunțat că a emis un „aviz roșu” la Interpol pentru Trump și 47 dintre înalții săi oficiali.
Un „aviz roșu” este o „cerere adresată forțelor de ordine din întreaga lume de localizare și arestare provizorie a unei persoane în așteptarea extrădării, predării sau acțiunilor legale similare”.
Interpol a mai respins anterior o cerere a Iranului cu privire la implicarea lui Trump în uciderea lui Soleimani.