duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Un copil de 2 ani și-a împușcat mortal tatăl în Florida. Mama băiețelului, pusă sub acuzare

Data publicării: 07.06.2022 • 08:02 Data actualizării: 07.06.2022 • 08:02
Un copil de  2 ani și-a împușcat mortal tatăl în Florida. Mama băiețelului, pusă sub acuzare/FOTO: Pixabay
Un copil de 2 ani și-a împușcat mortal tatăl în Florida. Mama băiețelului, pusă sub acuzare/FOTO: Pixabay

Un băieţel de 2 ani şi-a ucis accidental tatăl în Florida trăgând cu o armă încărcată lăsată nesupravegheată de părinţii săi, iar mama a fost pusă sub acuzare, au informat luni autorităţile locale, notează AFP.

La sosirea lor la domiciliul victimei, pe 26 mai, lângă Orlando, poliţia, alertată printr-un apel, a descoperit-o pe mamă, Marie Ayala, în timp ce-i făcea masaj cardiac soţului ei, Reggie Mabry, lovit de un glonţ.

Forţele de ordine au crezut iniţial că bărbatul de 26 de ani, decedat puţin mai târziu la spital, s-a împuşcat, dar cel mai mare dintre cei trei copii ai cuplului le-a spus anchetatorilor că autorul loviturii fatale a fost fratele său de 2 ani, a explicat şeriful comitatului Orange, John Mina, într-o conferinţă de presă.

Pistolul se afla într-un rucsac pe care Reggie Mabry îl lăsase nesupravegheat pe jos, iar copilul, după ce l-a găsit, şi-a împuşcat tatăl în spate, care se juca pe computer, se arată în documentele instanţei.

Citește și: Japonia, mișcare agresivă împotriva Rusiei. Se alătură Occidentului la summit-ul NATO de la Madrid

Cei cinci membri ai familiei, printre care o fetiţă de 5 luni, se aflau în aceeaşi cameră la momentul evenimentelor, potrivit Agerpres.

Ambii părinţi erau eliberaţi condiţionat după mai multe infracţiuni de neglijare a copilului şi consum de droguri, a subliniat şeriful.

Citește și: Boris Johnson rămâne premier al Marii Britanii. A supraviețuit votului de neîncredere

"Proprietarii de arme care nu le depozitează în siguranţă sunt doar la o fracţiune de secundă distanţă de aceste tragedii", a deplâns el.

Statele Unite sunt în mod regulat îndoliate de astfel de tragedii. În august 2021, un copil de 2 ani a confiscat astfel o armă lăsată într-un rucsac, înainte de a-şi ucide mama aflată în mijlocul unei întâlniri pe Zoom, cu un glonţ în cap.

Acest accident intervine şi în timp ce dezbaterea privind reglementarea armelor de foc face ravagii în ţară, după mai multe atacuri armate mortale într-un supermarket, un spital sau chiar o şcoală primară.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră