Un bărbat s-a dat drept iubita lui pentru a merge la un examen în locul ei. Cum a ieșit și unde voia tânăra să se angajeze.
S-a dat drept iubita lui pentru a da un examen
Un bărbat în vârstă de 26 de ani a fost arestat după ce s-ar fi dat drept iubita lui pentru a putea susține un examen în locul ei.
„A încercat să intre în sala de examen schimbându-și înfățișarea”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Manoj Kumar, pentru Jam Press, scrie New York Post.
Singh a încercat să dea un test în locul iubitei sale Paramjit Kaur, în vârstă de 34 de ani, la școala publică DAV din Kotkapura Punjab, la începutul acestei luni, a relatat Indian Express. Kaur ar fi picat anterior examenul, o condiție prealabilă pentru angajarea în sectorul medical.
Pentru a înșela examinatorii, iubitul sub acoperire și-a ras părul facial, s-a machiat și s-a îmbrăcat în haine de femeie înainte de a intra în sala de examen.
Meticulosul imitator a mers chiar până la a falsifica mai multe documente.
Din nefericire, Singh a picat testul examenul.
Oficialii examenului ar fi devenit suspicioși după ce au observat că fața lui nu se potrivea cu fotografia lui Kaur de pe formularul de înscriere, potrivit inspectorului de poliție din Faridkot, Harjeet Singh.
Ulterior, autoritățile au verificat datele biometrice ale lui Singh și au descoperit că acestea „nu se potriveau cu cele păstrate în evidențe”, a relatat Kumar.
Escrocul a fost ulterior arestat.
De asemenea, poliția a acuzat-o pe Kaur că a conspirat cu prietenul ei, deoarece credeau că acesta nu ar fi reușit să pună în aplicare înșelăciunea fără consimțământul și posibila asistență a acesteia.
Citește și: Cine sunt medicii acuzați de șpagă de la Spitalul Marius Nasta. În casa unuia s-au găsit 50.000 €