joi 28 mai
EUR 5.2393 USD 4.4990
Abonează-te
Newsweek România

UE pregătește condiții dure pentru negocierile cu Rusia. Kaja Kallas cere retragerea trupelor din Transnistria

Data publicării: 28.05.2026 • 09:20 Data actualizării: 28.05.2026 • 09:24
Vladimir Putin - Foto: Profimedia images
Vladimir Putin - Foto: Profimedia images

Uniunea Europeană pregătește o nouă strategie față de Rusia, iar șefa diplomației europene, Kaja Kallas, va propune condiții ferme pentru eventuale negocieri cu Moscova, inclusiv retragerea trupelor ruse din Transnistria, Georgia și oprirea atacurilor hibride asupra Europei.

Miniștrii de externe ai Uniunii Europene se reunesc joi într-o întâlnire informală în Cipru pentru a discuta viitorul relațiilor cu Rusia și posibilul rol al Europei în eventuale negocieri de pace privind războiul din Ucraina.

UE pregătește condiții dure pentru negocierile cu Rusia. Kaja Kallas cere retragerea trupelor din Transnistria

Discuțiile au loc într-un moment tensionat, în care Kievul insistă tot mai puternic ca Europa să fie implicată direct în dialogul cu Moscova, în timp ce atenția Statelor Unite este concentrată pe conflictul din Orientul Mijlociu și tensiunile cu Iranul.

Potrivit Reuters, șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, urmează să prezinte o serie de „cerințe” europene pentru Rusia înaintea oricăror negocieri.

Printre condițiile discutate se află un armistițiu, retragerea prezenței militare ruse din Transnistria și Georgia, precum și încetarea atacurilor cibernetice, campaniilor de dezinformare și operațiunilor cu drone care vizează statele europene.

Citește și: Putin, la granița cu România. Odesa se pregătește pentru un atac terestru al Rusiei dinspre Transnistria

Kievul se teme că SUA se retrag din negocieri

În culisele reuniunii din Cipru, diplomații europeni recunosc că Ucraina încearcă să mențină Europa implicată în procesul diplomatic, pe fondul temerilor că Washingtonul ar putea reduce implicarea în negocieri.

„De ce îi cere Zelenski Europei să intervină? Cred că motivul din spatele acestui lucru este că ei (ucrainenii) se tem că SUA se retrag din negocieri şi (vor) să menţină Europa implicată”, a declarat ministrul estonian de externe Margus Tsahkna pentru Reuters.

Citește și: Putin încearcă să „absoarbă” cu o „șmecherie” Transnistria, regiunea Moldovei ocupată de Rusia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut public în ultimele săptămâni ca Europa să aibă un rol clar și direct în orice eventual proces de pace cu Rusia.

„Merită să se stabilească cine va reprezenta Europa în mod concret”, a declarat liderul ucrainean.

Negocierile dintre Ucraina și Rusia, mediate de SUA la Geneva în luna februarie, s-au blocat fără rezultate concrete, în special pe tema teritoriilor ocupate.

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat recent că nu există negocieri programate în acest moment, însă SUA sunt pregătite să sprijine eventuale inițiative diplomatice.

Europa nu are încă o poziție comună față de Rusia

În interiorul Uniunii Europene există însă diferențe importante privind strategia care ar trebui adoptată față de Moscova.

Unii oficiali europeni susțin că acum este momentul pentru o presiune și mai mare asupra Kremlinului, în timp ce alții cred că UE trebuie să fie pregătită pentru eventuale discuții directe cu Rusia.

„Sprijinul pentru Ucraina rămâne puternic, dar nu există unitate cu privire la modul de abordare a relaţiilor viitoare cu Rusia, iar acest lucru este mai dificil”, a declarat un diplomat european de rang înalt.

La rândul său, președintele Finlandei, Alexander Stubb, a afirmat că negocierile cu Rusia ar trebui începute doar atunci când Ucraina se va afla într-o poziție suficient de puternică.

„Este bine să se testeze dacă Rusia este deschisă la negocieri, dar acest demers ar trebui să se desfăşoare în paralel cu sprijinul continuu acordat Ucrainei şi cu exercitarea unei presiuni mai mari asupra Rusiei”, a declarat Jana Kobzova, cercetătoare la Consiliul European pentru Relaţii Externe.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră