joi 18 iunie
EUR 5.2328 USD 4.5101
Abonează-te
Newsweek România

UE deschide discret canale de comunicare cu Kremlinul. Primele contacte au avut deja loc

Data publicării: 18.06.2026 • 09:00 Data actualizării: 18.06.2026 • 09:01
Antonio Costa - Foto: Profimedia images
Antonio Costa - Foto: Profimedia images

Uniunea Europeană a stabilit contacte diplomatice limitate cu Kremlinul pentru a redeschide canalele de comunicare cu Moscova, pe fondul intensificării discuțiilor privind viitoarele negocieri de pace pentru Ucraina și arhitectura de securitate europeană.

Uniunea Europeană a făcut un prim pas discret către reluarea dialogului cu Rusia, după mai bine de patru ani de izolare diplomatică aproape totală a Moscovei.

UE deschide discret canale de comunicare cu Kremlinul. Primele contacte au avut deja loc

Biroul președintelui Consiliului European, Antonio Costa, a confirmat că în ultimele săptămâni au existat contacte diplomatice limitate cu Kremlinul, menite să creeze canale de comunicare care să poată fi folosite în eventualitatea unor negocieri viitoare, scrie Reuters.

Potrivit unui oficial european citat de Reuters, discuțiile au fost strict tehnice și nu au abordat subiecte de fond.

„Nu s-a discutat nimic de fond”, a declarat oficialul european.

Citește și: Războiul din Ucraina, în prim-plan la summitul G7. Trump anunță discuții de pace cu Putin și Zelenski

Acesta a explicat că Uniunea Europeană trebuie să fie pregătită pentru orice evoluție diplomatică și să își protejeze propriile interese în eventualele negocieri privind viitorul conflictului din Ucraina.

„În orice scenariu viitor, UE are interese specifice care vor trebui apărate, de aceea este important să existe canale diplomatice stabilite cu Rusia”, a explicat oficialul.

Citește și: Rusia își adună armata la granițele NATO. Avertismentul spionajului european: următorii ani sunt cruciali

Totodată, reprezentantul european a subliniat că Bruxelles-ul nu intenționează să își asume rolul de mediator.

„UE nu este un mediator. Ea sprijină Ucraina în eforturile sale de a ajunge la o pace justă şi durabilă”, a precizat oficialul.

Europa caută o strategie comună pentru dialogul cu Moscova

În ultimele săptămâni, liderii europeni au discutat tot mai des despre posibilitatea deschiderii unor negocieri directe cu Rusia, atât în privința războiului din Ucraina, cât și a unor teme mai ample de securitate continentală.

Cu toate acestea, statele membre nu au ajuns încă la o poziție comună.

Mai multe capitale europene privesc cu rezerve ideea reluării contactelor politice directe cu Moscova, iar divergențele s-au accentuat și în privința rolului pe care ar trebui să îl joace marile puteri europene.

Unele state și-au exprimat nemulțumirea față de inițiativa Marii Britanii, Franței și Germaniei - grupul cunoscut drept E3 - de a conduce eventualele contacte diplomatice cu Kremlinul.

În acest context, premierul italian Giorgia Meloni a relansat propunerea desemnării unui emisar unic al Uniunii Europene pentru dialogul cu Rusia.

„Ar fi foarte dificil să propunem pe cineva din una dintre cele mai mari țări europene”, a declarat Giorgia Meloni.

„În opinia mea, propunerea unui astfel de candidat ar îngreuna ajungerea la un acord, aşa că m-aş orienta mai degrabă către puterile de dimensiuni medii ale UE”, a adăugat premierul italian.

Zelenski cere implicarea mai activă a Europei

Subiectul va fi discutat și la summitul liderilor Uniunii Europene care începe joi la Bruxelles, reuniune la care va participa și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Liderul de la Kiev a insistat în repetate rânduri ca Europa să aibă un rol mai important în orice viitor proces de negociere privind încheierea războiului.

Potrivit oficialului european, Antonio Costa a coordonat în permanență eventualele inițiative diplomatice cu liderii statelor membre.

„A coordonat îndeaproape cu liderii europeni posibilele demersuri faţă de Rusia şi subiectele care vor fi discutate atunci când va veni momentul potrivit”, a precizat sursa citată.

Între timp, diplomația occidentală continuă să caute formule pentru relansarea dialogului. Săptămâna trecută, ambasadorii Marii Britanii, Franței și Germaniei la Moscova au solicitat organizarea unor discuții directe între Rusia și Ucraina.

La summitul G7 desfășurat în Franța, președintele Donald Trump a declarat că Moscova trebuie să „ajungă la un acord” pentru a pune capăt războiului.

La rândul său, Volodimir Zelenski a afirmat că Vladimir Putin a refuzat o propunere de întâlnire în cadrul summitului G7, însă a precizat că i-a sugerat președintelui american posibilitatea unei întâlniri cu liderul rus pe teritoriul Statelor Unite.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră