"Ucraina este al patrulea cel mai mare producător și exportator de produse agricole din lume. Reducerea ofertei de cereale din Ucraina va genera presiuni inflaționiste, ridicând prețul global al cerealelor.
Prețurile ridicate ale cerealelor ar putea avea implicații semnificative pentru piețele alimentare globale și ar putea amenința securitatea alimentară globală, în special în unele dintre țările cel mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic", transmite Ministerul Britanic.
Citește și: Turcia se opune unor baze NATO în regiunea Mării Negre și cere României și Bulgariei să nu acționeze
Potrivit ONU, blocarea de către Rusia a porturilor din regiunea Odesa ar putea declanșa o catastrofă alimentară globală.
Citește și: Predicția oamenilor de știință: Lumea va rămâne fără mâncare în 27 de ani
Ministerul Agriculturii din Ucraina a revizuit în creştere estimările privind suprafaţa însămânţată în 2022 cu diverse culturi de primăvară, dar nu dat niciun motiv pentru noile previziuni, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Aproximativ 13,4 milioane de hectare de porumb, cereale, sfeclă de zahăr şi floarea soarelui ar putea fi însămânţate anul acesta, cu 3,5 milioane de hectare mai puţin decât în 2021, se arată în raportul Ministerului Agriculturii.