„Elita elitelor” din serviciile secrete ruse, distrusă. Zeci de ofițeri SDF și GRU lichidați



Forțele ucrainene au anunțat lichidarea a zeci de ofițeri din cele mai secrete unități ale Federației Ruse, inclusiv din centrele Senezh și Kubinka, considerate „elita elitelor” serviciilor speciale ruse. Proiectul „Vreau să trăiesc” a publicat lista cu numele ofițerilor uciși.
Soldații ucraineni paraliza nucleul dur al serviciilor speciale ruse. Potrivit surselor de la Kiev, de-a lungul războiului din Ucraina, zeci de ofițeri din unitățile de elită Senezh și Kubinka, unele dintre cele mai prestigioase formațiuni ale Forțelor Speciale Ruse, au fost lichidați.
Ucraina a eliminat „elita elitelor” din serviciile secrete ruse. Zeci de ofițeri SDF și GRU lichidaț
Informațiile au fost confirmate de proiectul „Vreau să trăiesc”, care a publicat o listă detaliată cu ofițerii decedați. În document se regăsesc membri nu doar ai unităților Senezh și Kubinka, ci și ai altor structuri de elită ale SDF și GRU din Federația Rusă.
Conform datelor publicate, cel puțin 58 de specialiști din SDF, GRU și FSB au fost eliminați în timpul invaziei ruse asupra Ucrainei, o pierdere semnificativă pentru serviciile secrete de la Moscova, scrie ukrainetoday.org.
Un episod semnificativ a fost documentat în regiunea Cernigov, unde un grup de sabotaj și recunoaștere al Centrului Forțelor Speciale „Senezh” a fost anihilat de armata ucraineană.
Citește și: Condițiile lui Putin pentru „pace rusească” în Ucraina: Control total asupra Donbasului și fără NATO
Potrivit unui film documentar recent lansat, operațiunea a fost executată de cercetașii batalionului 54 de recunoaștere separat, în cooperare cu grănicerii detașamentului 105 „Prințul Vladimir cel Mare”.
„Cadavrele celor eliminați, armele și echipamentul lor au fost confiscate”, se arată în raportul publicat după acțiune.
Citește și: Fost ofițer FSB: „Noi l-am otrăvit pe Navalnîi”. Putin aprobă personal asasinatele
„Elita elitelor” serviciilor speciale ruse
Centrele Senezh și Kubinka sunt considerate cele mai secrete și mai puternice unități ale Forțelor Speciale Ruse, fiind direct subordonate Statului Major General al Federației Ruse. Militarii care activează în aceste structuri trec printr-o selecție extrem de dură și beneficiază de antrenamente bazate pe standarde occidentale.
„Pierderea unor astfel de luptători este deosebit de dureroasă pentru Federația Rusă. Fiecare dintre ei nu este un soldat obișnuit, ci un specialist care a fost antrenat ani de zile”, a transmis proiectul „Vreau să trăiesc”.
Experții militari citați afirmă că pregătirea unui ofițer din aceste unități de elită durează mai mulți ani și implică investiții uriașe în echipamente, instruire fizică și psihologică, dar și logistică.