''Sarcina sa principală era de a perturba situaţia politică în regiunea Odessa prin sabotaj şi acte teroriste'', a declarat SBU.
Agentul rus a fost arestat în timp ce încerca să recruteze o persoană care să comită atacurile, a adăugat SBU.
Occidentul susţine că Moscova ar putea lansa o incursiune pe teritoriul ucrainean de tipul celei din 2014, atunci când Rusia a anexat peninsula Crimeea şi a început să sprijine separatiştii din estul Ucrainei, ceea ce a dus la degradarea accelerată a relaţiilor dintre cele două ţări.
Moscova respinge afirmaţia că ar pregăti o invadare a Ucrainei şi la rândul său acuză Kievul că a deplasat trupe înspre regiunea Donbas, care se află sub controlul separatiştilor pro-ruşi.
Citește și: Irina Tănase plânge după Liviu Dragnea: „N-au existat fapte de care să mă rușinez”
Rusia îşi simte ameninţată securitatea de activitatea NATO în estul continentului european, preşedintele Vladimir Putin cerând ca NATO să garanteze că nu se va extinde către est, prin includerea Ucrainei în organizaţie, şi că îşi va restrânge activităţile în Europa de Est.
În luna decembrie, Rusia a anunţat că cineva a aruncat o sticlă incendiară asupra consulatului său la Liov, Moscova evocând atunci ''un act de terorism''.