„Din cauza problemei trecerilor ilegale ale frontierei dintre Belarus și Uniunea Europeană, s-a decis ca cetățenii din Irak, Siria și Yemen care doresc să călătorească în Belarus de pe aeroporturile turcești să nu aibă voie să cumpere bilete și să se îmbarce până la noi ordine”, a comunicat Direcția Generală a Aviației Civile (SHGM).
Decizia a venit pe măsură ce tensiunile dintre Belarus și UE au atins un maxim istoric din cauza crizei migranților de la granița țării cu Polonia.
Zborurile Turkish Airlines către Belarus nu va ajuta în niciun fel la traficul de imigrație ilegală, a declarat marți compania.
Citește și
Marea Britanie trimite ingineri militari la granița Poloniei, rușii trimit trupe în Belarus
SUA, îngrijorate că Rusia vrea să reediteze invazia Ucrainei din 2014. Au solicitat coordonare NATO
„Compania noastră se asigură că respectă toate măsurile de securitate, în cooperare cu oficialii internaționali, în toate zborurile sale operate către toate colțurile lumii”, se arată într-un comunicat al companiei, respingând afirmațiile presei că ar transporta migranți către Belarus.
Polonia și UE l-au acuzat pe președintele Alexandru Lukașenko că a creat criza migranților deliberat, ca răzbunare pentru sancțiunile la care a fost supusă țara și oameni ai regimului.
Potrivit estimărilor de luna trecută, peste 6.000 de migranți, majoritatea din Irak, Afganistan și Siria, au încercat să intre în UE prin granița Belarus-Polonia, în creștere semnificativă față de doar 150 de anul trecut.
Șeful Consiliului European a salutat cooperarea Turciei în privința crizei migranților din Belarus.
„Mulțumim autorităților turce și Autorității de Aviație Civilă din Turcia pentru sprijin și cooperare”, a scris Charles Michel pe Twitter, după ce Turciei le-a interzis cetățenilor irakieni, sirieni și yemeniți să călătorească în Belarus de pe aeroporturile turcești.