Trump condamnă atacul Rusiei asupra Kievului: „E dezgustător”. Anunță sancțiuni împotriva Moscovei

DE Daniel Toșa | Actualizat: 01.08.2025 - 09:42
Trump condamnă atacul Rusiei asupra Kievului: „E dezgustător”. Anunță sancțiuni împotriva Moscovei - Foto: Profimedia images
Trump condamnă atacul Rusiei asupra Kievului: „E dezgustător”. Anunță sancțiuni împotriva Moscovei - Foto: Profimedia images

Donald Trump a condamnat atacurile recente ale Rusiei asupra Kievului, catalogându-le drept „dezgustătoare” și promițând sancțiuni dure împotriva Moscovei dacă nu se ajunge la un acord de încetare a focului până pe 8 august.

SHARE

Președintele Donald Trump a reacționat dur la atacul Rusiei asupra Kievului, în urma căruia cel puțin 27 de persoane și-au pierdut viața, iar zeci au fost rănite. Liderul american a calificat acțiunea Moscovei drept „dezgustătoare”.

Trump condamnă atacul Rusiei asupra Kievului: „E dezgustător”. Anunță sancțiuni împotriva Moscovei

„Cred că ceea ce face Rusia este dezgustător. Este foarte trist. Mor foarte mulți ruși și foarte mulți oameni nevinovați”, a declarat Trump, citat de publicația Kyiv Independent.

Șeful statului a anunțat că Statele Unite vor introduce noi sancțiuni împotriva Rusiei în termen de opt zile, însă a recunoscut că nu are încredere deplină în eficiența acestora: „Nu știu dacă sancțiunile îl deranjează... Nu știu dacă au vreun efect. Dar o să le aplicăm.”

Foto: Facebook/Volodimir Zelenski

Totodată, Trump a confirmat trimiterea unui emisar special – omul de afaceri Steve Witkoff, fără experiență diplomatică – care va merge în Israel și, ulterior, „credeți sau nu”, în Rusia.

Citește și: Trump vrea pace în Ucraina la 8 august. Îl lasă pe Putin fără combustibil pentru mașina de război

Foto: Facebook/Volodimir Zelenski

Termen limită pentru ca Putin să facă pace în Ucraina

Liderul de la Casa Albă a anunțat și un termen-limită până pe 8 august pentru obținerea unui acord de încetare a focului între Kiev și Moscova, o reducere drastică față de termenul anterior de 50 de zile.

Marco Rubio, secretarul de Stat, a confirmat discuții recente între SUA și oficiali ruși, fără implicarea directă a președintelui Vladimir Putin, însă a recunoscut că nu s-au înregistrat progrese notabile.

Citește și: Trump îl amenință pe Medvedev: Măsoară-ți cuvintele, fost președinte eșuat. Intri pe un teren minat

Organizațiile umanitare au reacționat vehement la atacurile Rusiei. Yuriy Boyechko, directorul Hope for Ukraine, a avertizat că războiul ar putea continua încă „2-3 ani”, susținând că Putin „pare să se bucure să ucidă oameni nevinovați”.

Boyechko consideră că sancțiunile nu sunt suficiente, mai ales în contextul sprijinului financiar oferit de China regimului de la Kremlin. El a propus un plan în trei pași: condamnare publică fermă la nivel internațional, trimiterea de urgență a ajutorului militar către Ucraina și utilizarea activelor rusești înghețate pentru finanțarea acestui ajutor.

„Singura modalitate de a opri Rusia acum este să fie lovite fabricile care produc armele cu care bombardează civilii ucraineni în fiecare noapte”, a declarat Boyechko. „Folosirea activelor înghețate ar trimite cel mai puternic mesaj Kremlinului că SUA și UE nu se mai joacă.”

Cu toate acestea, administrația Trump subliniază că soluția preferată rămâne una pașnică. „Sperăm să aducem părțile la masa negocierilor, pentru o încetare a focului și un acord de pace durabil”, a declarat Tommy Pigott, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te