Trump aunță „spargerea” blocajului în Ormuz: „20 de petroliere, în mișcare”. Petrolul urcă la 117 dolari/baril
Donald Trump susține că a obţinut "o schimbare de regim în Iran", graţie atacurilor aeriene ale Statelor Unite şi Israelului, şi a spus că a negociat cu noii lideri ai Republicii Islamice trecerea a 20 de petroliere prin strâmtoarea Ormuz, ruta esențială pentru energia globală.
Liderul de la Casa Albă a anunţat că noua conducere de la Teheran ar fi fost de acord să relaxeze uşor blocada din jurul strâmtorii Ormuz, o cale navigabilă crucială prin care trece de obicei 20% din petrolul mondial şi care a fost paralizată de la începutul războiului.
Trump aunță „spargerea” blocajului în Ormuz: „20 de petroliere în mișcare”. Petrolul urcă la 117 dolari/baril
„Ne-au dat, din respect, cred, 20 de petroliere - petroliere foarte mari - care vor trece prin strâmtoarea Ormuz, iar acest lucru începe mâine (luni) dimineaţă, pentru următoarele câteva zile", a asigurat el, scrie CNN.
Preşedintele SUA a încercat, de asemenea, să liniştească opinia publică, afirmând că a obţinut deja o schimbare în natura puterii de la Teheran, datorită atacurilor care i-au ucis pe liderul suprem Ali Khamenei şi numeroşi oficiali de rang înalt ai Republicii Islamice.
„Am avut o schimbare de regim, o putem vedea deja, pentru că primul regim a fost decimat, distrus, toţi sunt morţi. Următorul regim, numit în urma morţii ayatollahului Khamenei, este şi el în mare parte mort”, a afirmat preşedintele american într-un briefing de presă.
Anunțul lui Trump vine după ce prețul petrolului a crescut luni, la începutul celei de-a cincea săptămâni de tranzacţionare de la izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu.
Citește și: Planul „nuclear” al lui Trump. SUA analizează o operațiune militară pentru confiscarea uraniului din Iran
Preţul petrolului se apropie de 117 dolari pe baril
Cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna mai a urcat cu până la 4%, la aproape 117 dolari, după ce în ianuarie era sub 60 de dolari.
De la începutul războiului din Iran, cotaţia barilului de petrol Brent a crescut cu aproape 60%. Şi preţurile altor tipuri de ţiţei au urcat de la izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu.
Un război fără orizont
Anunţurile şefului administraţiei de la Washington au fost făcute în timp ce, în Statele Unite, cresc îngrijorările cu privire la un posibil blocaj american în Orientul Mijlociu.
Obiectivele războiului lansat de republican sunt în continuare neclare, iar mii de soldaţi americani au fost desfăşuraţi în regiune în ultimele zile. În ciuda acestei desfăşurări militare în jurul Iranului, Trump continuă să agite posibilitatea unui acord de pace iminent.
„Cred că vom ajunge la un acord cu ei, sunt aproape sigur de asta”, a declarat el în timpul unui briefing de presă la bordul Air Force One.
Citește și: Planul lui Trump pentru Iran: Care sunt cele 15 condiții stricte pentru oprirea războiului din Orient
Duminică, liderul de la Casa Albă a afirmat că Iranul a acceptat „cea mai mare parte” a listei cu 15 cerințe pe care SUA a transmis-o, prin intermediul Pakistanului, pentru a pune capăt războiului.
„Ne-au acceptat majoritatea cerințelor. De ce nu ar fi făcut-o?”Sunt de acord cu noi în privința planului. Am cerut 15 lucruri și, în mare parte, vom mai cere încă câteva”, a afirmat Trump.
Amintim că Teheranul a respins săptămâna trecută planul în 15 puncte al lui Trump. Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi și-a exprimat scepticismul față de planul maximalist al Washingtonului.