marți 30 decembrie
EUR 5.0920 USD 4.3235
Abonează-te
Newsweek România

Trump a căzut în capcana Rusiei. Putin l-a mințit că Ucraina i-ar fi atacat reședința: Nu e bine, nu-mi place

Data publicării: 30.12.2025 • 09:00 Data actualizării: 30.12.2025 • 09:01
Trump, Zelenski și Putin - Foto: Profimedia images
Trump, Zelenski și Putin - Foto: Profimedia images

Președintele american Donald Trump s-a declarat „foarte furios” în legătură cu un presupus atac al Ucrainei care ar fi vizat reședința liderului de la Kremlin, Vladimir Putin. Declarația vine în contextul în care Trump a admis că nu știe dacă acuzațiile Moscovei sunt reale.

Președintele Statelor Unite a reacționat dur luni, după ce liderul rus i-ar fi spus, într-o convorbire telefonică, că reședința sa ar fi fost ținta unui atac ucrainean. Trump a precizat că informația i-a fost transmisă direct de Vladimir Putin, în cursul dimineții.

Trump a căzut în capcana Rusiei. Putin l-a mințit că Ucraina i-ar fi atacat reședința: Nu e bine, nu-mi place

„Ştiţi cine mi-a spus despre asta? Preşedintele Putin, de dimineaţă (ora locală). A spus că a fost atacat, Nu e bine”, a declarat Donald Trump presei, la reședința sa de la Mar-a-Lago, scrie BBC.

Liderul de la Casa Albă a precizat că momentul este extrem de sensibil și a făcut o distincție clară între acțiunile militare defensive și un eventual atac asupra locuinței unui șef de stat.

„Este o perioadă delicată. Nu este momentul potrivit. Una e să atace pentru că sunt atacaţi. Alta e să-i atace casa”, a spus Trump.

Citește și: Putin, mințit de generalii săi, vrea să continue războiul. „Ucraina nu are nicio ofensivă, să iasă din Donbas”

Cu toate acestea, președintele american a recunoscut că „nu ştie” dacă declarațiile rusești privind tentativa de atac asupra reședinței lui Vladimir Putin sunt adevărate sau doar niște minciuni rusești. În același timp, el a menționat că discuția telefonică purtată cu liderul rus a fost una pozitivă.

Anterior, purtătoarea de cuvânt a Casa Albă, Karoline Leavitt, a transmis pe platforma X că cei doi șefi de stat au avut o „discuţie telefonică pozitivă despre Ucraina”.

Citește și: De ce mașina de război nu poate atinge apogeul Rusiei în Ucraina. ISW: Este în lipsă gravă de rezerve

Acuzațiile rusești

În noaptea de 29 decembrie, Kievul a lansat un atac cu 91 de drone asupra reședinței lui Vladimir Putin din regiunea Novgorod. Toate dronele au fost distruse, a declarat reporterilor ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

"În noaptea de 29 decembrie 2025, regimul de la Kiev a lansat un atac terorist cu 91 de drone de atac cu rază lungă de acțiune asupra reședinței prezidențiale ruse din regiunea Novgorod. Toate dronele au fost distruse de sistemele de apărare aeriană ale Forțelor Armate Ruse", a relatat Lavrov.

Apărarea aeriană ar fi distrus toate dronele. În același timp, Lavrov a spus că "poziția de negociere a Rusiei va fi revizuită", dar Rusia nu are nicio intenție de a se retrage din procesul de negocieri cu Statele Unite cu privire la Ucraina.

Reacţia lui Volodimir Zelenski

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a respins luni acuzațiile Rusiei, calificându-le drept "o nouă serie de minciuni".

El a declarat reporterilor, prin WhatsApp, că Rusia încearcă, prin astfel de declarații, să submineze progresele înregistrate în negocierile de pace dintre Ucraina și SUA și că Moscova pregătește terenul pentru un atacasupra clădirilor guvernamentale ucrainene din Kiev.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră