Data de 31 august reprezintă o linie roșie, a declarat Suhail Shaheen, un purtător de cuvânt al grupării.
El a reamintit că președintele american Joe Biden a anunțat că trupele SUA vor părăsi Afganistanul până la data menționată iar o prelungire ar însemna „extinderea ocupației în Afganistan”.
Purtătorul de cuvânt taliban a avertizat că "vor exista consecințe" dacă americanii își vor prelungi șederea în Afganistan.
Citește și: Ziarul guvernului Orban susține retragerea Ungariei din UE
Președintele american Joe Biden se află sub presiunea aliaților pentru a extinde misiunea de evacuare a civililor dincolo de data de 31 august.
Premierul britanic Boris Johnson urmează să se folosească de oportunitatea summit-ului G7 de marți pentru a-i solicita liderului de la Casa Albă să amâne retragerea ultimilor câteva mii de militari americani pentru a câștiga mai mult timp pentru evacuările de pe aeroportul din Kabul.
De când talibanii au preluat controlul capitalei afgane, în data de 15 august, aproximativ 30.000 de persoane au fost evacuate de avioanele care au decolat de pe aeroportul „Hamid Karzai” din Kabul.
Citește și: Ultimul sondaj al sociologului PSD Dîncu arată o miraculoasă opțiune de vot a 102% dintre români
În continuare, mii de civili aglomerează zona din apropierea aeroportului, cu speranța că vor putea pleca din țară, fiind vizați de răzbunările islamiștilor sau terorizați de perspectiva vieții sub un regim islamic strict.