SUA Nancy Pelosi, aleasă de democrați să conducă în continuare Camera Reprezentanților

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 19.11.2020 - 08:22
Nancy Pelosi / Foto: apnews.com

Deputaţii democraţi au ales-o din nou pe Nancy Pelosi, în vârstă de 80 de ani, pentru a conduce Camera Reprezentanţilor, unde vor avea o majoritate redusă la începutul mandatului lui Joe Biden, relatează AFP.

SHARE

„Felicitări lui Nancy Pelosi, aleasă din nou de democraţii din Cameră să fie curajoasa noastră lideră şi candidată pentru postul de speaker al Camerei din cel de al 117-lea Congres”, a postat pe Twitter comisia democrată însărcinată cu nominalizarea.

Deşi s-au ridicat unele voci care au cerut o persoană mai tânără în această funcţie, Nancy Peolosi va fi cea care va depune jurământul în ianuarie, după un vot formal al deputaţilor la începutul noii sesiuni parlamentare. Joe Biden va fi învestit la puţin timp după aceea al 46-lea preşedinte american.

Cele 435 de locuri ale Camerei Reprezentanţilor au fost supuse votului în acelaşi timp cu scrutinul prezidenţial de la 3 noiembrie.

Principala opozantă a lui Donald Trump în timpul mandatului republicanului, Nancy Pelosi a preluat şefia Camerei în ianuarie 2019, după alegerile de la jumătatea mandatului.

În contextul unei fronde a aripii progresiste a partidului, ea a acceptat să-şi limiteze mandatul la patru ani, respectiv până la viitoarele alegeri de la jumătatea mandatului, care vor avea loc în noiembrie 2022.

Nancy Pelosi a mai ocupat acest post între 2007 şi 2010, fiind pe atunci prima femeie din istoria SUA care a deţinut această funcţie crucială.

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor este cel al treilea cel mai important om din SUA, după preşedinte şi vicepreşedinte.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te