Mii de oameni sunt aşteptaţi în zone special amenajate în oraşul australian Sydney pentru a admira celebrul spectacol de artificii din noaptea de Revelion în pofida unui număr record de infectări înregistrat în statul New South Wales, informează DPA.
Sydney a publicat miercuri detalii referitoare la focurile de artificii din noaptea de Revelion, pentru vizionarea cărora au fost deja vândute circa 17.000 de bilete în zonele amenajate administrate de municipalitate, potrivit agenţiei de ştiri AAP.
Potrivit unui purtător de cuvânt al municipalităţii australiene citat de aceeaşi agenţie de presă, numărul persoanelor care vor asista la spectacolul pirotehnic nu poate fi estimat, dar biletele pentru cinci dintre cele şase amplasamente administrate de Primăria din Sydney erau epuizate, iar bilete pentru alte 25 de locuri, cu o capacitate de aproape 87.000 de persoane, se află încă în vânzare.
Citește și: Un polițist sub acoperire a lucrat 6 luni ca șofer de TIR pentru a demasca șpăgarii de la frontieră
Dovada vaccinării şi purtarea măştilor sanitare nu vor fi obligatorii pentru a asista la acest spectacol în zonele special amenajate, însă vor fi încurajate, au mai precizat organizatorii.
Şase tone de artificii urmează să fie utilizate în două spectacole, la ora locală 21:00 şi la miezul nopţii, potrivit unui comunicat de presă publicat miercuri. Peste 25.000 de ''efecte de salve'' vor fi lansate de pe podul din portul oraşului Sydney şi alte 6.000 de pe acoperişul Operei din Sydney, printre altele.
Citește și: Românii vor avea 15 zile libere legale în 2022. 9 vor fi în cursul săptămânii, 3 în ianuarie
Statul New South Wales a raportat miercuri 11.201 de cazuri noi de COVID-19, aproape dublu faţă de recordul precedent, iar autorităţile locale depun eforturi pentru a ţine sub control numărul mare de infectări, despre care se crede că ar fi cauzate de varianta Omicron.
Înaintea pandemiei, aproape 1 milion de persoane asistau în mod obişnuit la focul de artificii din portul din Sydney.
Anul trecut, spectacolul a fost restricţionat la zona Sydney Harbour Bridge şi doar persoanele ale căror locuinţe, terase sau camere de hotel aveau vedere spre port au putut urmări artificiile de la faţa locului, toate punctele de panoramă din afara acestei zone fiind închise.