Șoigu nu mai este șeful Armatei ruse de câteva luni. Putin a preluat comanda pe persoană fizică

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 30.08.2022 - 08:46
Vladimir Putin și Serghei Șoigu- FOTO: Wikipedia
Vladimir Putin și Serghei Șoigu- FOTO: Wikipedia

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a încetat să mai joace vreun rol la conducerea armatei ruse încă de acum trei luni, a declarat luni consilierul ministrului ucrainean de interne Vadim Denisenko, conform agenţiei ucrainene de presă Ukrinform, potrivit Agerpres.

SHARE

Comentariul face referire la informaţii publicate anterior de serviciile secrete britanice, conform cărora Serghei Şoigu a fost îndepărtat de la comanda trupelor ruse din Ucraina din cauza problemelor cu care se confruntă armata rusă pe frontul ucrainean.

„De fapt, cred că Şoigu a încetat să mai joace vreun rol în Ministerul rus al Apărării încă de acum trei luni. Atât (Valeri) Gherasimov (şeful Statului Major rus), prim-adjunct al ministrului rus al apărării, cât şi Şoigu nu mai sunt, de fapt, la conducerea armatei ruse”, a declarat Denisenko.

Dacă generalul Valeri Gherasimov în genere nu apare nicăieri, ministrul Şoigu trebuie să îndeplinească anumite funcţii simbolice.

„De facto, el (Şoigu) a încetat de mult să mai reprezinte ceva pentru ofiţerii ruşi”, adaugă acelaşi consilier ucrainean, potrivit căruia preşedintele Vladimir Putin a preluat întregul management al armatei ruse.

Citește și: VIDEO Ultimele clipe ale Prințesei Diana. Medic francez: „O femeie frumoasă agoniza. Sfâșietor”

Generalii îi raportează „direct lui Putin despre tot ce se întâmplă în armată şi pe front, dar şi în complexul militar-industrial al Federaţiei Ruse”, susţine Denisenko, adăugând că Şoigu este în prezent mai mult o „anexă”, care este scoasă atunci când este necesar să se facă anumite fotografii.

Potrivit oficialului ucrainean, ministrul Apărării în Federaţia Rusă este, de fapt, Vladimir Putin.

Într-un buletin informativ anterior, Ministerul britanic al Apărării, citând date ale serviciilor sale de informaţii, preciza că reputaţia ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, în rândul soldaţilor şi ofiţerilor armatei ruse este la un nivel extrem de scăzut.

Şoigu a încercat mult timp să scape de reputaţia de om fără experienţă militară serioasă, întrucât cea mai mare parte a carierei sale a petrecut-o în sectorul construcţiilor şi la conducerea Ministerului Situaţiilor de Urgenţă, iar actuala campanie militară i-a dat lovitura de graţie, conform serviciilor britanice.

Citește și: VIDEO Interlopul Moșailov și-a îndreptat estetic nasul în Turcia: Uite-a așa-mi crește nivelul

Într-o anchetă dată publicităţii la 23 august, publicaţia rusă independentă Vajnîe Istorii concluziona că ministrul rus al apărării a încetat să mai fie favoritul preşedintelui rus.

Surse apropiate de Statul Major al armatei ruse au declarat pentru jurnaliştii de la Vajnîe Istorii că, după ce „operaţiunea militară specială” în Ucraina nu a mers conform planului, iar blitzkrieg-ul a eşuat, trupele ruse suferind pierderi grele, Putin şi-a pierdut încrederea în Şoigu.

După retragerea forţelor ruse în martie de lângă Kiev, Putin a încercat personal să decidă asupra operaţiunilor din teren, dar la scurt timp a renunţat, iar acum, peste capul lui Şoigu, discută direct cu comandanţii militari implicaţi în campanie, potrivit jurnaliştilor ruşi citaţi.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te