Peste 75,3% dintre oamenii de știință din SUA se gândesc să părăsească țara în urma schimbărilor în cercetare aduse de noua administrație a președintelui Donald Trump, potrivit unui sondaj realizat de Nature și la care au răspuns peste 1.600 de cititori ai publicației științifice, informează EFE.
Șoc în cercetare: 75% dintre oamenii de știință din SUA vor să plece din cauza politicilor Trump
Europa și Canada sunt printre opțiunile de top pentru relocare, a relatat vineri Nature pe pagina sa de internet.
Publicația a efectuat un sondaj în rândul cititorilor săi pe care i-a întrebat: Sunteți un cercetător american și vă gândiți să părăsiți țara în urma perturbărilor aduse domeniului științific de administrația Trump?
Citește și Danemarca răspunde ferm criticilor dure ale lui JD Vance: ”Nu așa vă adresați aliaților apropiați”
Peste 1.200 de oameni de știință au răspuns la sondaj, sau trei sferturi din totalul respondenților, și au răspuns afirmativ.
Tendința este deosebit de pronunțată în rândul cercetătorilor aflați la începutul carierei. Din cei 690 de cercetători postuniversitari care au răspuns, 548 se gândeau să plece; 255 din 340 de doctoranzi au spus același lucru.
Administrația Trump 'a redus finanțarea cercetării și a oprit ramuri mari de știință finanțată cu fonduri federale, ca parte a unei inițiative guvernamentale de reducere a cheltuielilor conduse de miliardarul Elon Musk', relatează Nature.
Mulți dintre cei chestionați s-au gândit să se mute în țări în care aveau deja colegi, prieteni, familie sau unde erau familiarizați cu limba.
Citește și Trump susține că anexarea Groenlandei este crucială pentru securitatea globală și protecția SUA
'În orice loc în care știința este sprijinită', a scris un respondent, citat de Nature. În plus, unii oameni de știință care s-au mutat în Statele Unite pentru a munci se gândesc să se întoarcă în țările lor de origine.
Nature adaugă că 'mulți alți oameni de știință nu aveau în plan să se mute până când Trump a început să reducă finanțarea și să concedieze cercetători'.
În acest sens, revista citează un student absolvent de la o universitate americană care a menționat: 'Aceasta este casa mea: îmi iubesc cu adevărat țara, dar mulți dintre mentori mi-au spus să plec imediat'.