Situație critică în Sudan. Încă 11 cetățeni români au fost evacuați vineri și sâmbătă

DE Elena Andrei | 29.04.2023 - 18:45
Evacuare din Khartoum-Foto: Profimedia Images

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, că alte 14 persoane, 11 cetăţeni români şi 3 membri de familie ai acestora, au părăsit, vineri şi sâmbătă, Sudanul.

SHARE

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, 6 cetăţeni români şi doi membri de familie au părăsit Sudanul în cursul zilei de vineri cu un zbor de evacuare organizat de către autorităţile britanice, cu destinaţia Cipru.

„Centrala MAE şi Ambasada României la Nicosia acordă sprijinul necesar pentru repatrierea ulterioară în România, prin asigurarea transportului din Cipru spre ţară, eliberarea documentelor de călătorie şi îndeplinirea tuturor formalităţilor de tranzit. MAE foloseşte acest prilej pentru a adresa mulţumiri autorităţilor britanice şi cipriote pentru sprijinul oferit în vederea evacuării în siguranţă a cetăţenilor români şi a membrilor lor de familie", se arată în comunicat.

Situație critică în Sudan

De asemenea, sâmbătă, alţi 5 cetăţeni români şi un membru de familie, cetăţean sudanez, au părăsit teritoriul Sudanului cu destinaţia Republica Arabă Egipt.

„Aceştia au informat autorităţile române că doresc să rămână pe teritoriul statului egiptean", precizează sursa citată, potrivit Agerpres..

Conform MAE, la acest moment, dintre cele două persoane care se mai află în atenţia Ambasadei României la Addis Abeba (un cetăţean sudanez, membru de familie al unui cetăţean român şi un cetăţean român), cetăţeanul sudanez se deplasează pe cale rutieră din Sudan către Etiopia, iar cetăţeanul român a informat misiunea diplomatică că nu mai doreşte evacuarea din Sudan.

MAE reaminteşte că, având în vedere deteriorarea situaţiei de securitate, începând cu data 17 aprilie a fost ridicată alerta de călătorie pentru Sudan la nivelul 8 din 9 (Manifestaţi atenţie deosebită - www.mae.ro/travel-alerts/2924) şi recomandă tuturor cetăţenilor români care încă se mai află pe teritoriul Sudanului să îşi facă cunoscută prezenţa prin contactarea de urgenţă a misiunii diplomatice a României în Etiopia şi să solicite asistenţă consulară dacă doresc să fie evacuaţi.

Ministerul readuce în atenţia cetăţenilor români că pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Addis Abeba +251 116 622 675, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români au la dispoziţie şi numărul de telefon de urgenţă al misiunii diplomatice +251 935 350 059. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te