Sfârșitul zilelor pentru biserica Rusiei din Ucraina. Propaganda lui Kirill a dus la această decizie

DE Daniel Toșa | Actualizat: 25.04.2023 - 18:22
Sfârșitul zilelor pentru biserica Rusiei din Ucraina - Foto: Profimedia Images - Colaj Newsweek
Sfârșitul zilelor pentru biserica Rusiei din Ucraina - Foto: Profimedia Images - Colaj Newsweek

Autoritățile ucrainene iau în considerare interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene legate de Moscova, iar reprezentanții partidelor politice au pregătit deja un proiect de lege în acest sens. Decizia lui Zelenski ar putea pune capăt realțiilor spirituale dintre cele două țări.

SHARE

Decizia președintelui Vladimir Putin de a invada Ucraina a declanșat numeroase consecințe neintenționate - de la impulsionarea Suediei și Finlandei să adere la NATO până la transformarea Rusiei într-un stat paria. Iar acum, pe listă se poate adăuga distrugerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene care este legată și controlată de Moscova, cândva un instrument util de influență al Kremlinului.

Sfârșitul zilelor pentru biserica Rusiei din Ucraina. Propaganda ucigașă a lui Kirill, fără gras

Se așteaptă ca președintele ucrainean Volodimir Zelenski să facă în curând un anunț cu privire la viitorul bisericii, dacă va exista o interdicție totală sau o opțiune pentru ca biserica să formeze una nouă, lipsită de orice legături cu Biserica Ortodoxă Rusă și cu liderul acesteia, Patriarhul Kirill, un susținător vehement al războiului și al crimelor în masă.

Dar chiar și fără interdicție, Biserica Rusă din Ucraina se află într-un declin rapid, cu tot mai mulți preoți și credincioși gata să „dezerteze” la Biserica Ortodoxă a Ucrainei, rivală și independentă.

De la debutul războiului, peste 200 de parohii și-au schimbat apartenența; multe altele plănuiesc să dezerteze, dar se confruntă cu obstacole din partea autorităților Bisericii Ortodoxe Ucrainene controlată de Moscova (BOCCM), care încearcă să le blocheze, inclusiv la Biserica Arhanghelului Mihail din satul Zadubrivka din sud-vestul Ucrainei.

Citește și: SURSE Guvernul stopează angajările la stat și reduce 10% din cheltuieli. Nu vor fi tăieri bugetare

Duminică seara, biserica Iov Pochaivsky din satul Milieve din regiunea Cernăuți, condusă de BOCCM, a fost incendiată, la fel ca și un magazin. Un bărbat a fost arestat, a declarat poliția locală.

Citește și: Putin pregătește atacuri asupra Occidentului. Prima țara vizată despre care a și strâns informații

Săptămâna trecută, comunitatea Catedralei Sfântul Gheorghe din Lviv a votat să părăsească UOC. În martie, sute de preoți ai bisericii au primit ordin să părăsească Lavra Pechersk din Kiev, un complex monahal ortodox din secolul al XI-lea și unul dintre cele mai venerate situri ale creștinismului ortodox.

Controlul asupra Catedralei Dormition din Lavra a fost transferat în totalitate bisericii independente la timp pentru a putea ține slujbele de Paște de la sfârșitul săptămânii trecute, potrivit Politico.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te