Impresionanta scrisoare a unei romanciere italience pentru britanici

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 29.03.2020 - 11:07
Francesca Melandri    Foto: Wikipedia
Francesca Melandri Foto: Wikipedia

Francesca Melandri, romancieră, scenaristă și realizatoare de documentare italiene, le-a trimis britanicilor o impresionantă scrisoare deschisă, publicată de cotidianul „The Guardian”. „Când toate acestea se vor termina, lumea nu va mai fi la fel”, este concluzia epistolei.

SHARE

Scrisoare a fost tradusă integral pe pagina sa de Facebook de către Oana Bogdan, arhitectă ce locuiește în Belgia și fostă membră a PLUS. V-o prezentăm integral:

Vă scriu din Italia, adică din viitor. Din viitorul vostru. Noi suntem acum acolo unde veți fi voi în câteva zile. Împletite într-un dans paralel, graficele epidemiei ne arată asta.

Suntem doar cu câțiva pași înaintea voastră pe calea timpului, la fel cum Wuhan era cu câteva săptămâni înaintea noastră. Vă privim cum vă comportați la fel ca noi. Aveți aceleași argumente pe care le-am avut și noi până de curând, de la cei care încă mai spun că "este doar o gripă, ce atâta bătaie de cap?" și până la cei care au înțeles ce se întâmplă.

Când vă privim de aici, din viitorul vostru, știm că mulți dintre voi, când vi s-a spus să stați blocați în casele voastre, ați citat din Orwell, unii chiar din Hobbes. Dar în curând veți fi prea ocupați să mai faceți asta.

În primul rând, veți mânca. Nu doar pentru că va fi unul dintre puținele lucruri pe care încă le veți mai putea face.

Veți găsi zeci de grupuri în rețele de socializare, cu tutoriale despre cum să vă petreceți mai bine timpul liber. Vă veți alătura tuturor acestor grupuri, ca să le ignorați total după câteva zile.

Veți scoate literatura apocaliptică din bibliotecă, ca să descoperiți că nu aveți chef să citiți nimic.

Veți mânca din nou. Nu veți dormi bine. Vă veți întreba ce se întâmplă cu democrația.

Veți avea o viață socială online de nestăvilit - pe Messenger, WhatsApp, Skype, Zoom...

Vă va fi dor de copiii voștri adulți ca niciodată. Realizarea că nu aveți idee când îi veți vedea din nou vă va lovi ca un pumn în plex.

Resentimentele și certurile vechi vor părea irelevante. Veți suna oameni cu care ați jurat să nu mai vorbiți niciodată, pentru a-i întreba: "Ce mai faci?" Multe femei vor fi bătute în casele lor.

Vă veți întreba ce se întâmplă cu toți cei care nu pot rămâne acasă pentru că nu au unde. Vă veți simți vulnerabili atunci când veți ieși la cumpărături pe străzile pustii, mai ales femeile. Vă veți întreba dacă așa se prăbușesc societățile. Atât de repede? Vă veți bloca aceste gânduri și veți mânca din nou.

Vă veți îngrășa. Veți căuta antrenamente de fitness online.

Veți râde. Veți râde mult. Veți face haz de necaz cum n-ați mai facut-o niciodată. Chiar și cei care au luat întotdeauna totul în serios vor contempla absurditatea vieții, a universului și a tot.

Vă veți da întâlnire cu prietene, prieteni, iubite și iubiți la coadă la supermarket, ca să-i vedeți pe fugă, în carne și oase, respectând în același timp regulile de distanțare socială.

Veți număra toate lucrurile de care nu aveți nevoie.

Adevărata față a oamenilor va fi dezvăluită fără tăgadă. Veți avea confirmări și surprize.

"Literații" care au fost omniprezenți la știri vor dispărea, opiniile lor vor fi deodată lipsite de importanță. Unii se vor refugia în raționalizarea situației, care va fi atât de lipsită de empatie, încât oamenii nu-i vor mai asculta. Oameni pe care i-ați ignorat până acum se vor dovedi a fi liniștitori, generoși, de încredere, pragmatici și clarvăzători.

Cei care vă invită să vedeți toată această mizerie ca pe o oportunitate de reînnoire planetară vă vor ajuta să puneți lucrurile în perspectivă. În același timp, vă vor enerva: drăguț, planeta respiră mai bine din cauza emisiilor de CO2 reduse la jumătate, dar cum îmi voi plăti facturile luna viitoare?

Nu veți înțelege dacă a asista la nașterea unei noi lumi este o aventură grandioasă sau mai degrabă o afacere murdară.

Se va auzi muzică de la ferestrele voastre. Când ne-ați văzut cântând operă de pe balcoanele noastre, v-ați gândit „ah, italienii ăștia". Dar noi știm că și voi veți cânta melodii înălțătoare unii altora. Și, când veti fredona "I will survive" (Voi supravietui) de la ferestrele voastre, vă vom urmări și vom da din cap așa cum oamenii din Wuhan, care au cântat la ferestrele lor în februarie, au dat din cap în timp ce ne priveau.

Mulți dintre voi vor adormi jurând că primul lucru pe care îl vor face imediat ce se va termina blocajul va fi să înainteze actele pentru divorț.

Mulți copii vor fi concepuți acum.

Copiii voștri vor fi școliți online. Vor fi o pacoste. Vă vor bucura.

Vârstnicii vor fi neascultători precum adolescenții: va trebui să vă luptați cu ei pentru a le interzice să iasă din casă, să se infecteze și să moară.

Veți încerca să nu vă gândiți la cum mor oamenii singuri.

Veți dori să acoperiți cu petale de trandafiri calea personalului medical.

Vi se va spune că societatea este unită într-un efort comun, că sunteți cu toții în aceeași barcă. Va fi adevărat. Această experiență va schimba pentru totdeauna modul în care vă percepeți ca parte a unui întreg mai mare.

Cu toate acestea, clasa socială va conta. A fi închis într-o casă cu o grădină frumoasă sau într-o clădire supraaglomerată nu e același lucru. După cum nici a continua să lucrezi de acasă sau a-ți vedea locul de muncă dispărând nu e același lucru. Acea barcă în care veți naviga pentru a învinge epidemia nu va arăta la fel pentru toată lumea și nici nu este la fel pentru toți: nu a fost niciodată.

La un moment dat, vă veți vei da seama că este greu. Vă va fi frică. Veți împărtăși frica cu cei dragi sau o veți păstra pentru voi, pentru a nu-i împovăra și cu ea.

Veți mânca și mai mult.

Suntem în Italia și asta e ce știm despre viitorul vostru. O mică previziune, doar suntem clarvăzători modești.

Dacă ne îndreptăm privirea către un viitor mai îndepărtat, viitorul necunoscut atât nouă, cât și vouă, vă putem spune doar atât: când toate acestea se vor termina, lumea nu va mai fi la fel.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te