Purtătorul de cuvânt Daniel Hagari a afirmat că armata verifică detalii ale scrisorii care, potrivit lui, este semnată de peste 1.100 de rezervişti şi "în consecinţă, vor fi examinate implicaţiile", relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.
Scrisoarea, publicată în mass-media israeliene fără a menţiona semnatarii, este cel mai recent semn de opoziţie din domeniul apărării faţă de reforma judiciară a coaliţiei premierului Benjamin Netanyahu.
Armata israeliană examinează o scrisoare de protest a rezerviştilor împotriva reformei judiciare
„Chiar dacă am vrea să renunţăm la legislaţie şi să ne oprim, pur şi simplu nu putem", a declarat ministrul de Finanţe, Bezalel Smotrich, unul dintre partenerii de extremă dreapta ai premierului Netanyahu.
„O ţară care cedează la ameninţările generalilor va fi de fapt o ţară condusă de o juntă militară, care este cel mai îndepărtat lucru de democraţie", a apreciat el.
Citește și: Israel, o poveste de succes în pericol. „Amenință” politicienii fragilizați de corupție
Veteranii forţelor aeriene afirmă ca rezerviştii care se înrolează după îndeplinirea serviciului militar obligatoriu constituie aproximativ jumătate din echipele trimise pentru operaţiuni militare.
Într-o scrisoare adresată parlamentarilor, şefului Statului Major şi comandantului forţelor aeriene, rezerviştii au cerut acorduri detaliate privind reforma judiciară şi ca guvernul să menţină independenţa justiţiei.
Citește și: Se implică Mossadul în protestele împotriva reformei justiției din Israel? Ce spune guvernul
O comisie parlamentară israeliană a adoptat joi una din măsurile importante din cadrul reformei judiciare pentru care insistă guvernul de dreapta, în ciuda protestelor de stradă.
Cabinetul Netanyahu susţine că reforma urmăreşte reechilibrarea puterilor în stat prin reducerea prerogativelor Curţii Supreme, pe care o consideră politizată, şi creşterea atribuţiilor parlamentului.
Criticii consideră însă că s-ar deschide astfel calea către autoritarism şi antiliberalism.