Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,94 %
Elena Lasconi 19,17 %
99,95 %
Marcel Ciolacu 19,15 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

Schimbări majore în spațiul Schengen: UE digitalizează vizele și adoptă un nou sistem de control

DE Alin Crișan | Actualizat: 13.11.2023 - 18:20
Schimbări majore în spațiul Schengen: UE digitalizează vizele și adoptă un nou sistem de control - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ
Schimbări majore în spațiul Schengen: UE digitalizează vizele și adoptă un nou sistem de control - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ

Schimbări majore în spațiul Schengen! Uniunea Europeană digitalizează vizele și adoptă un nou sistem de control. Solicitanţii de vize pentru ţările din spaţiul Schengen îşi vor putea efectua demersurile online pe o platformă europeană unică.

SHARE

Solicitanţii de vize pentru ţările din spaţiul Schengen îşi vor putea efectua demersurile online pe o platformă europeană unică, în virtutea unor noi reguli adoptate luni de Consiliul UE.

Schimbări majore în spațiul Schengen: UE digitalizează vizele și adoptă un nou sistem de control

Nicio dată nu a fost fixată deocamdată pentru aplicarea acestor noi reguli. Ea depinde de încheierea unor lucrări tehnice pentru punerea în funcţiune a acestei platforme.

În majoritatea cazurilor, solicitările de vize Schengen (pentru sejururi de maxim 90 de zile) se vor putea face exclusiv pe platformă.

Deplasările la centrul de vize sau la consulat vor rămâne necesare doar pentru primele solicitări de vize, pentru persoanele ale căror date biometrice nu mai sunt valabile şi pentru cele care au un nou paşaport.

Citește și: Vicepreședinta CE: „Românii nu trebuie să plătească prețul pentru problemele din spațiul Schengen”

Vigneta actuală va fi înlocuită de o viză digitală, sub forma unui cod de bare.

"Posibilitatea de a cere o viză Schengen online va constitui o mare ameliorare", a salutat noile reguli ministrul spaniol de interne Fernando Grande-Marlaska, a cărui ţară exercită preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

"Ea va simplifica procesul de solicitare pentru călători şi, în acelaşi timp, va uşura sarcina administraţiilor naţionale, care vor fi în măsură să răspundă mai repede şi mai eficient", a subliniat el într-un comunicat.

Cine va fi scutit de vize?

În prezent, 27 de ţări europene eliberează vize Schengen (în calitate de membre ale spaţiului Schengen): 23 dintre cele 27 de ţări membre ale UE, plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

Cetăţenii din circa 60 de ţări, printre care SUA, Canada, Brazilia, Australia şi Regatul Unit sunt scutiţi de vize pentru sejururile scurte în spaţiul Schengen.

La mijlocul lui 2025, călătorii din aceste 60 de ţări vor trebui să dispună de o autorizaţie de călătorie ETIAS (European Travel Information and Authorisation System) pentru a intra în UE şi în spaţiul Schengen, la un preţ de 7 euro şi valabilă pentru trei ani.

Citește și: Schengen se dezmembrează. Slovenia reimpune controalele la granițele cu Croația și Ungaria

Acest sistem, similar ESTA american, are drept obiectiv întărirea controalelor în cazul călătorilor străini în cadrul UE, pentru a detecta potenţiale ameninţări.

Cetăţenii din ţări terţe ce călătoresc în UE vor fi astfel supuşi la sfârşitul lui 2024 unui nou sistem de control intrare/ieşire (EES). Această bază de date centralizată va include data şi locul de intrare şi ieşire sau ale refuzului de intrare, fotografiile cu faţa şi amprentele digitale ale călătorului.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te