Acordul, încheiat între Rusia și Ungaria, țară membră UE, în 2014, vizează extinderea centralei nucleare de la Paks. Industria nucleară a Rusiei nu a fost supusă sancțiunilor UE după invazia din Ucraina, arată BBC. „Să înceapă construcția!”, a scris ministrul de externe Peter Szijjarto într-o postare pe Facebook.
În prezent, centrala de la Paks generează 40% din energia electrică a Ungariei. Cu cele două reactoare suplimentare, centrala nucleară - formată în prezent din patru reactoare de construcție sovietică - va avea o capacitate mai mult decât dublată.
Citește și: Tentativă de crimă în Belgia. Un bărbat a rănit 6 persoane care se aflau la o terasă
„În acest mod vom asigura securitatea energetică a Ungariei pe termen lung și îi vom proteja pe unguri de oscilațiile sălbatice ale prețurilor la energie”, a mai scris ministrul.
El a adăugat că reactoarele nucleare ar putea fi gata de funcționare până în 2030. Controversatul proiect de 12,5 miliarde de euro este finanțat în mare parte de Rusia.
Citește și: VIDEO Risc de pulverizare a substanțelor radioactive la Zaporojie. Rușii au atacat de mai multe ori