Rusia revine la practici sovietice: alcătuiește o bază de date cu toți străinii rezidenți în țară

Rusia va stabili o bază de date unită a tuturor cetățenilor străini, ce va include profilurile lor digitale, a informat centrul de presă al Ministerului de Interne rus.
Potrivit comunicatului Ministerului de Interne, transmis TASS, baza de date va permite migranților să aibă acces la serviciile guvernamentale online și să utilizeze portaluri de informații.
Citește și
Aleksei Navalnîi a intrat în greva foamei, denunţând „acte de tortură”
Ofițer italian de marină, vindea rușilor secrete NATO pentru 5.000 de euro. Doi ruși, expulzați
Profilul digital va include informații despre statutul juridic al cetățeanului străin care a ajuns în Rusia, datele biometrice ale acestora, locul de reședință și locul de muncă.
În ciuda îngrijorării societății civile, că se revine la statul polițienesc din timpul Uniunii Sovietice, Ministerul de Interne precizează că prin această bază de date străinii vor putea să semneze contracte de muncă, să își confirme statutul de educație, să plătească impozite, să folosească servicii de informații, și anume să primească informații despre expirarea viitoare a documentelor care confirmă șederea lor în Rusia.