marți 28 iulie
EUR 5.2327 USD 4.5909
Abonează-te
Newsweek România

Rusia amenință cu represalii după expulzarea unui diplomat rus din România: „Va exista un răspuns”

Data publicării: 28.07.2026 • 09:10 Data actualizării: 28.07.2026 • 09:12
Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova - Foto: Profimedia images
Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova - Foto: Profimedia images

Moscova anunță că va răspunde deciziei României de a expulza un diplomat rus, după incidentele în care trei drone au pătruns în spațiul aerian românesc. Maria Zaharova califică măsura drept „nejustificată”, ignorând încălcările repetate ale suveranității naționale.

Rusia a reacționat oficial după decizia autorităților române de a expulza un membru al personalului Ambasadei Federației Ruse la București. Ministerul rus de Externe susține că acuzațiile formulate de România sunt nefondate și avertizează că Moscova va adopta măsuri de răspuns.

Rusia amenință cu represalii după expulzarea unui diplomat rus din România: „Va exista un răspuns”

Declarația a fost făcută luni de purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, într-un comentariu acordat agenției de presă TASS.

„Acuzațiile aduse de români sunt nefondate, iar afirmațiile lor nu sunt justificate. Aceste măsuri neprietenoase vor primi răspunsul cuvenit”, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.

Citește și: Războiul hibrid al Rusiei cu România. „Cu cât ajută mai mult Ucraina, mai multe drone vor zbura spre țară”

România a expulzat un diplomat rus după incidentele cu drone

Reacția Moscovei vine după ce Ministerul Afacerilor Externe al României a anunțat convocarea ambasadorului Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev, în urma incidentelor produse între 24 și 26 iulie, când trei drone au pătruns fără autorizație în spațiul aerian al României și au fost doborâte de armata română.

Potrivit autorităților române, ambasadorului rus i-a fost înmânată o notă verbală prin care un membru al personalului diplomatic al Ambasadei Rusiei este declarat persoană indezirabilă și trebuie să părăsească România în termen de cinci zile.

Citește și: Deputatul Miruță, replică dură pentru Moscova: Să ne lase, drona prăbușită este rusească 100%

În paralel, Ministerul Afacerilor Externe a decis rechemarea ambasadorului României de la Moscova pentru consultări, măsură care marchează o nouă deteriorare a relațiilor diplomatice dintre cele două state.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră