Rusia a primit rachete de la Coreea de Nord cu rază de acțiune 900 km. KN-30 distrug poduri și aerodromuri
O singură lovitură a uneia dintre rachetele KN 30 este echivalentă cu șase lovituri cu rachete Iskander. KN 30 poate distruge poduri, aerodromuri, noduri feroviare, zone industriale extinse, infrastructură energetică.
Presa militară rusă scrie că armata a desfășurat deja șase lansatoare de rachete nord-coreene KN 30, care împreună pot lansa până la 120 de rachete.
În iulie, Rusia deținea 50 de rachete balistice nord-coreene KN-23, KN-24 și se presupunea că au sosit sau urmează să sosească 120 rachete KN-30.
Experții militari ruși notează că se știu puține lucruri despre noua rachetă, dar s-a aflat că racheta balistică cu rază scurtă de acțiune testată la sfârșitul anului 2024 este capabilă să transporte un focos de două tone și jumătate la o rază de acțiune de 600-900 de kilometri și un focos de patru tone și jumătate la o rază de acțiune de peste 300 de kilometri.
Rusia a primit rachete de la Coreea de Nord cu rază de acțiune 900 km. KN-30 distrug poduri și aerodromuri
Rachetele KN sunt cunoscute că au deviații de la traiectorie, de aceea experții militari scriu că se vor folosi sisteme de ghidare rusești.
„Este exact ceea ce avem nevoie pentru a distruge ținte deosebit de dificile, inclusiv podurile peste Nipru”, a remarcat analistul militar Iuri Podoliaka.

Varianta KN-30 de 10,2 metri este capabilă să transporte încărcături utile de 2.500 de kilograme până la 900 de kilometri. Operate de 90 de militari nord-coreeni alături de Brigada 112 de Rachete de Gardă a Rusiei din Voronej, rachetele sunt destinatea țintelor de amploare.
Rusia deținea 50 de rachete balistice nord-coreene de trei tipuri - KN 23, KN 24 - începând cu iulie 2026.
KN 30 au deviații atât de mari, încât nu pot fi folosite decât pe ținte de amploare
Sunt șase lansatoare de KN 30 în Voronej, ceea ce înseamnă 12 rachete în stare de tragere înainte de prima reîncărcare.
Dacă inventarul de 120 de rachete, câte se spune că primește Rusia, este alocat integral acestor șase lansatoare, înseamnă 20 de rachete pe lansator sau zece salve pentru fiecare.

Mult sub capacitatea lansatoarelor Iskander. Însă forța de atac depășește rachetele rusești Iskander de șase ori.
Citește și: Coreea de Nord a trimis soldați și rachete la Voronej, Rusia. Rachetele lui Kim au deviații și de 19 km
Până pe 21 august nu a fost identificată nicio lansare confirmată de KN-30 împotriva Ucrainei, dar celelalte au fost folosite din 2023, suficient cât să reiasă că 50% dintre rachetele examinate fie au deviat semnificativ de la traiectoria programată, fie au explodat în timpul zborului, indicând o rată de eșec incompatibilă cu misiunile de atac de precizie ridicată.
Se estimează că greoaia rachetă KN 30 are o deviație enormă, până la 19 km, ceea ce le face mult mai potrivite pentru seturi mari de ținte, cum ar fi un aerodromuri, noduri feroviare, zone industriale extinse, infrastructură energetică, grup de depozite sau o zonă de muniții și pot pune în pericol viața civililor dacă nimerește într-o zonă populată.
Citește și: Kim Jong-un trimite 20.000 de soldați la frontierele Rusiei. Grănicerii ruși merg pe front în Ucraina
Raza de acțiune estimată de 600-900 km a rachetei KN-30 oferă Rusiei acces la infrastructura Kievului și la centrul Ucrainei de la poziții de lansare mai adânci și greu de calculat pentru apărarea Ucrainei.
În prezent, Ucraina duce lipsă acută de interceptoare, așa că se află într-o situație dificilă.