Numai în ultimele 24 de ore ruşii au efectuat 54 de lovituri asupra teritoriului regiunii, ucigând o persoană şi rănind alte două, între care un copil.
Prin intermediul canalului său Telegram, Ianuşevici a acuzat Rusia de terorism şi de atacarea civililor, indicând că au fost vizate oraşe de-a lungul malului nord-vestic al fluviului Nipru.
Citește și: Aurescu: Aştept cu nerăbdare să urez bun venit secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg
O mare parte din oraşul Herson este fără curent electric, în timp ce autorităţile depun eforturi ca reţeaua să funcţioneze din nou. Doar un spital are din nou curent electric şi numai 5% din populaţie a fost conectată la reţea.
Citește și: Numărul deceselor în urma cutremurului din Indonezia continuă să crească. Bilanțul a ajuns la 321
Electricitatea a fost restabilită în aproape tot Kievul, la patru zile după un atac devastator asupra infrastructurii sale critice, a informat administraţia militară din capitala Ucrainei, citată de dpa.
"În capitală, curentul, apa, încălzirea şi comunicaţiile au fost restabilite aproape în totalitate", a informat instituţia pe contul său Telegram.
Aceasta înseamnă că majoritatea locuitorilor nu numai că au electricitate, dar nu suferă de întreruperi temporare de curent, conform acesteia.
"Totul funcţionează normal. Sunt posibile doar situaţii de urgenţă locale", a informat administraţia militară, care a precizat că lucrările de reparaţii la reţea se află în 'faza finală', recunoscând că cererea mare ar putea duce la întreruperi locale.
Primarului oraşului Kiev, Vitali Kliciko,care a fost criticat de preşedintele Volodimir Zelenski pentru ritmul lent în restabilirea serviciilor, a declarat pentru ediţia de duminică a ziarului german de mare tiraj Bild că lucrările se desfăşoară într-un "ritm record".
Acest anunţ intervine în timp ce la Kiev se aşteaptă ninsori abundente, iar temperaturile sunt prognozate să scadă până la -2 grade Celsius în timpul zilei şi -5 grade Celsius noaptea.
Valul de atacuri ruseşti asupra infrastructurii energetice ucrainene din 23 noiembrie a provocat pene de curent pe scara largă în întreaga ţară, reţeaua electrică a fost grav avariată, iar majoritatea centralelor electrice a trebuit să fie deconectate.
Aprovizionarea a fost restabilită treptat în ultimele zile, dar preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a reiterat sâmbătă seara în apelul către populaţie, cerându-i să facă economie la energie.
În 14 regiuni ale ţării există încă restricţii care afectează cel puţin 100.000 de consumatori în fiecare dintre ele, a indicat el în discursul său video, avertizând că dacă consumul creşte, numărul întreruperilor de curent ar putea de asemenea să crească, scrie Agerpres.