luni 10 august
EUR 5.2396 USD 4.5329
Abonează-te
Newsweek România

Rinul riscă să devină nenavigabil din cauza secetei: „Ar putea rămâne rupt în două”

Data publicării: 10.08.2026 • 17:45
Apă - Foto: Profimedia Images (Imagine cu rol ilustrativ)
Apă - Foto: Profimedia Images (Imagine cu rol ilustrativ)

Aflat deja la niveluri fără precedent de scăzute din cauza lipsei precipitaţiilor susţinute, Rinul ar putea deveni în curând nenavigabil pe întregul său curs în Germania şi s-ar putea să rămână tăiat în două, a avertizat luni Federaţia Germană a Navigaţiei Interioare (BDB).

„Evoluţia nivelurilor apei nu prezice nimic bun”, a declarat pentru cotidianul Rheinische Post Jens Schwanen, directorul general al BDB, potrivit News.ro.

Potrivit acestuia, lipsa ploilor face ca nivelul apei la Kaub, în Renania-Palatinat, între Koblenz şi Mainz (vest), punct de referinţă esenţial pentru navigaţie şi economie, să scadă pentru prima dată în această săptămână sub 10 centimetri.

Rinul riscă să devină nenavigabil din cauza secetei: „Ar putea rămâne rupt în două”

La astfel de niveluri ale apei, Rinul „nu va mai fi navigabil în mod continuu şi va fi împărţit în două”, împiedicând continuitatea în această regiune atât pentru transportul comercial de mărfuri, cât şi pentru ambarcaţiunile de excursie, a explicat Jens Schwanen.

Citește și Europa rămâne fără apă. Fluviul Rin, aproape nenavigabil. Șenalul navigabil a ajuns la doar 1,3 metri adâncime

Luni dimineaţă, nivelul de referinţă la Kaub era de 17 cm, ceea ce corespunde unei adâncimi a canalului navigabil de 130 cm, potrivit staţiei locale de măsurare. Precedentul minim de referinţă la Kaub datează din 2018, când s-au înregistrat 25 cm, conform autorităţii pentru căile navigabile (WSV).

Traficul fluvial va rămâne posibil între porturile ARA (Amsterdam, Rotterdam, Anvers) şi Renania de Nord-Westfalia până în apropierea oraşului Köln, pe Rin şi prin reţeaua de canale din vestul Germaniei, potrivit lui Jens Schwanen.

Mai la sud, navigaţia va putea continua pe afluenţi precum Neckar, Mosel, Main şi canalul Main-Dunăre.

Ca urmare a unui deficit cronic de precipitaţii combinat cu valurile de caniculă intensă, mai multe cursuri de apă din Germania au înregistrat în ultimele zile niveluri scăzute fără precedent, fenomene agravate de schimbările climatice.

Pe Rin, în acest weekend au fost înregistrate minime record în Renania de Nord-Westfalia.

Aceste niveluri scăzute ale apei fac ca navele care transportă mărfuri să poată încărca doar o fracţiune din încărcătura lor obişnuită.

Transportatorii trebuie să-şi multiplice frecvenţa curselor, ceea ce majorează considerabil costurile logistice.

Citește și: Peter Magyar anunță că Dunărea a început să crească. 19 centimetri peste minim

Ministrul german al transporturilor, Steffen Bilger, a menţionat joi trecut posibilitatea suspendării temporare a interdicţiei de circulaţie a camioanelor în zilele de duminică şi de sărbătoare, pentru a transfera o cantitate mai mare de mărfuri pe şosea.

State federale precum Saarland şi Renania-Palatinat au pus deja în aplicare această măsură, potrivit Digi24

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră