Luca Attanasio, în vârstă de 43 de ani, a murit luni după ce un convoi al Programului Alimentar Mondial (WFP) a intrat într-o ambuscadă într-o zonă foarte periculoasă din estul RDC.
Garda de corp, Vittorio Iacovacci, și un șofer congolez care nu a fost identificat au fost, de asemenea, uciși.
Un avion militar italian a plecat marți după-amiază din estul RDC pentru a aduce acasă corpurile lui Attanasio și Iacovacci, în sicrie înfășurate în steagul italian.
Președintele RDC, Felix Tshisekedi, și soția sa, au făcut o vizită de condoleanțe la văduva și cei trei copii ai lui Attanasio la reședința ambasadorului italian.
Ministrul de interne din RDC a acuzat luni „membrii Forțelor Democratice pentru Eliberarea Rwandei (FDLR)” că au încercat o răpire a ambasadorului, care s-a sfârșit prin uciderea acestuia.
FDLR a respins marți acuzația, învinuind armata din Rwanda și Forțele Armate ale Republicii Democrate Congo (FARDC) pentru atac, într-o declarație primită de AFP.
Un purtător de cuvând al FDLR a spus că mașina în care s-a aflat ambasadorul a fost atacată în apropierea frontierei cu Rwanda, „nu departe de poziția FARDC”.
„Responsabilitatea uciderii condamnabile a ambasadorului se găsește la cele două armate și la sponsorii acestora, care au încheiat o alianță nefirească pentru a perpetua jefuirea estului RDC", a spus acesta.
Autoritățile din RDC și Rwanda au raportat că nu aveau trupe regulate în zonă.
Un expert al Kivu Security Tracker (KST), un monitor american, a declarat pentru AFP că grupurile de rebeli hutu sunt o prezență continuă în regiune.
„FDLR se află în apropierea locului în care a avut loc atacul. Este posibil ca rebelii rwandezi să fie responsabili pentru acest atac", a spus expertul, vorbind sub condiția anonimatului.
O mulțime de miliții cutreieră cele patru provincii din estul RDC, multe dintre acestea rămase în urma războaielor din anii '90, în care și-au pierdut viața milioane de oameni.
Unii dintre fondatorii FDLR au fost implicați în genocidul din Rwanda din 1994 în timpul căruia majoritatea hutu a ucis peste 800.000 de tutsi, dar și hutu moderați.
FDLR se opune actualului guvern rwandez, dar nu a lansat niciun atac pe scară largă în Rwanda din 2001.
Atacul de luni s-a produs la nord de capitala nordică Goma, pe autostrada Națională 2 - un drum care străbate un teren muntos, împădurit, lângă granița poroasă cu Rwanda.
Parcul Național Virunga, renumit la nivel mondial, o rezervație sălbatică inclusă în lista UNESCO, se află în zonă.
Cabinetul lui Tshisekedi a declarat că Attanasio a ajuns vineri dimineață la Goma la bordul unui avion al misiunii MONUSCO.
El a plecat luni dimineață într-un convoi programului ONU de hrană WFP cu două vehicule, îndreptându-se spre Kiwanja, în zona Rutshuru, însoțit de garda sa de corp și de lucrătorii WFP, a spus acesta.
Convoiul era așteptat la trei kilometri de la destinație, de șase agresori, înarmați cu cinci puști de asalt AK-47 și macete.
„Au tras focuri de avertizare, apoi, când mașinile s-au oprit, l-au ucis pe șoferul ambasadorului, ca să creeze panică și l-au scos pe ambasador și garda sa din vehicule, intrând în parcul Virunga", s-a comunicat de la biroul președintelui.
Paznicii parcului și trupele armatei din apropiere au auzit împușcăturile și i-au urmărit pe atacatori.
„La cinci sute de metri de la locul ambuscadei, răpitorii au tras în garda de corp, omorându-l pe loc, iar pe ambasador l-au lovit în abdomen”, a comunicat președinția.
Apoi, într-un schimb de focuri dintre paznici și atacatori, ambasadorul a fost rănit, decedând mai târziu.
După ce Guvernul italian și-a exprimat șocul și indignarea față de atac, ziarele de la Roma au ridicat marți întrebări cu privire la pregătirile de securitate care s-au făcut pentru călătoria ambasadorului.
Ministerul de Interne din RDC a declarat că serviciilor de securitate și autorităților provinciale nu au fost avertizate cu privire la această călătorie.
„Nu s-a putut oferi o securitate specială sau să se vină în ajutorul lor din cauza lipsei de informații despre prezența lor în această parte a țării, în ciuda reputației sale de instabilitate", a comunicat ministerul.
WFP a declarat că atacul „s-a produs pe un drum care anterior fusese verificat în vederea călătoriei, astfel că aceasta se putea desfășura fără însoțitori de securitate”.