Războiul din Ucraina a secat visteria Kremlinului. Spionajul suedez: nici petrolul nu-l mai salvează pe Putin
Economia Rusia se confruntă cu probleme grave, în ciuda veniturilor din petrol. Șeful serviciilor militare din Suedia avertizează că deficitul crește, iar modelul economic al Kremlinului devine nesustenabil, la mai bine de 4 ani de zile de război declanșat de Putin în Ucraina.
Economia Rusiei nu reușește să își revină, în ciuda creșterii temporare a veniturilor din petrol generate de tensiunile din Orientul Mijlociu. Potrivit unei analize citate de Financial Times, serviciile de informații militare suedeze susțin că vistieria Kremlinului este tot mai afectată de costurile războiului din Ucraina.
Războiul din Ucraina a secat visteria Kremlinului. Spionajul suedez: nici petrolul nu-l mai salvează pe Putin
Thomas Nilsson, directorul serviciului suedez de informații militare și securitate, a declarat că Rusia ar avea nevoie de un preț al petrolului de peste 100 de dolari pe baril timp de cel puțin un an pentru a acoperi deficitul bugetar.
„Ei au în continuare o problemă sistemică. Nu este un model sustenabil de creștere să produci echipamente pentru război, care apoi sunt distruse pe câmpul de luptă”, a declarat Nilsson.
Oficialul suedez avertizează că problemele economice s-au extins inclusiv în sectorul apărării, considerat până recent motorul economiei ruse. Industria militară, în afara segmentului dronelor, funcționează în pierdere, fiind afectată de corupție și dependența de finanțarea de stat.
Citește și: Economia Rusiei, la pământ. Putin are probleme să alimenteze războiul. Se văd steaguri albe?
În paralel, Moscova ar manipula datele economice pentru a crea impresia unei rezistențe mai mari în fața sancțiunilor occidentale și a costurilor de război. Chiar și așa, indicatorii oficiali arată semne clare de slăbiciune.
Președintele Vladimir Putin a recunoscut recent că PIB-ul Rusiei a scăzut cu 1,8% în primele luni ale anului, inclusiv în sectoare esențiale precum industria și construcțiile.
La rândul său, guvernatoarea Băncii Centrale, Elvira Nabiullina, a avertizat că „condițiile externe se înrăutățesc acum aproape constant, atât pentru exporturi, cât și pentru importuri”.
Citește și: Rusia pregătește un manual de Economie „suverană” care demontează „miturile” occidentale. Cine l-a cerut?
Inflația ascunsă pune presiune pe economia Rusiei
Potrivit evaluărilor suedeze, inflația reală ar putea fi mult mai mare decât cea oficială, apropiindu-se de nivelul dobânzii-cheie de 15%, nu de rata anunțată de 5,86%.
De asemenea, Rusia ar subestima deficitul bugetar cu aproximativ 30 de miliarde de dolari, iar unele semnale financiare indică riscul apariției unei crize bancare.
„Dacă ai creat un sistem precum cel construit de Putin, este posibil ca nici el să nu știe cât de gravă este în realitate situația economică. Dar, chiar și cu informațiile false pe care le primește, în cele din urmă nu poate fugi de toate aceste probleme”, a spus Nilsson.
În acest context, autoritățile suedeze avertizează că economia Rusiei „trăiește pe timp împrumutat” și ar putea intra fie într-un declin prelungit, fie într-un șoc financiar major.
Pe fondul acestor vulnerabilități, Suedia cere statelor europene să adopte noi sancțiuni și să intensifice sprijinul pentru Ucraina.
Ministrul de externe suedez, Maria Malmer Stenergard, a declarat: „Europa nu face încă tot ce poate pentru a afecta economia Rusiei. Și cred că trebuie să fim dispuși să plătim un preț. Noi înșine”.
În paralel, Nilsson susține că Rusia tratează negocierile de pace ca pe un „teatru politic”, în timp ce își menține ambițiile teritoriale, inclusiv extinderea controlului asupra Ucrainei.