Psiholog israelian: Războiul din Ucraina este o parabolă a unei interpretări înguste a istoriei

Newsweek: De ce ar fi important pentru cineva să studieze psihologia?

Sam Vaknin: Eu am punctul meu de vedere personal despre psihologie. Nu este un punct de vedere ortodox. Consider că psihologia nu este o știință, cred că este mai degrabă o formă de literatură. Este descriptivă. Desigur, sunt încercări de a o transforma într-o disciplină științifică, dar ceea ce o face atractivă este că psihologia este simultan un domeniu extrem de creativ, pentru că este literatură, dar în același timp, ea se referă la o mulțime de manifestări cu privire la ceea ce înseamnă să fii om. Și, da, poți să faci o diferență.

Citește și: Corespondență din Harkov: Armata rusă bombardează intens orașul. Cel puțin 5 explozii într-o oră

Dacă îi tratezi pe oameni, dacă îi ajuți, chiar vezi rezultate. În majoritatea cazurilor obții rezultate, mai puțin atunci când ești un psiholog de slabă calitate. Dar în majoritatea cazurilor vezi rezultate și ești capabil să salvezi vieți. Sigur că sunt și erori, ca în orice domeniu, inclusiv în medicină. Sunt, totodată, doctor în medicină iar dacă vrei să compari cele două domenii, am un mai mare impact, un impact sistemic, asupra vieții oamenilor, prin psihologie, asupra tuturor aspectelor vieții unei persoane. Este ca o renaștere, este ca o reînviere, este o revenire aproape în termeni religioși, este în parte ca o experiență religioasă pentru că foarte adesea revitalizezi pe cineva, îl readuci la viață.

Citește și: VIDEO Psiholog israelian: probabil 25% dintre ucraineni vor suferi efecte posttraumatice după război

Newsweek: Personalitatea lui e resuscitată.

Sam Vaknin: Da, pentru că o parte a personalității omului respectiv moare. Realitatea este atât de dură, încât fiecare dintre noi mergem prin viață cu anumite părți ale interiorului nostru moarte. Iar un terapeut bun sau un psiholog bun resuscitează aceste părți, le readuce la viață. Este o formă de a reface viața. Am doctoratul în medicină chiar dacă nu am practicat, am activat în multe domenii, inclusiv ca economist. În nici unul dintre aceste alte domenii nu am simțit că pot să fac diferența așa cum am făcut-o în psihologie.

Desigur că am avut contribuții, dar nu am făcut diferența la nivel individual, de 1 la 1. O diferență rezonantă cu omul din fața mea. Activez în psihologie de 26 de ani pentru că este foarte complexă. Nimic nu este mai complex decât mintea umană, nici măcar universul. Este, așadar, un domeniu extrem de complex și întotdeauna aduce noi surprize. Nu încetează să mă surprindă și poți să ajuți cu adevărat. Dacă voi merge în Ucraina poate că voi salva, să zicem, 100 de vieți! Câți oameni pot să spună asta? În ce disciplină poți să mai spui asta?

Newsweek: Chiar dacă pshihologia nu este o știință, putem spune despre ea că încearcă să folosească rațiunea și anumite metode. Nu este șamanism.

Sam Vaknin: Da, psihologia nu este ceva fantastic. Este bazată pe realitate. O mare parte este bazată pe dovezi. Acest lucru nu o transformă în știință, dar ea este bazată pe dovezi și este un set de bune practici pe care o generație de psihologi o transmite generațiilor următoare. Eu sunt și profesor și predau studenților mei.

Newsweek: Și sunt diferite școli...

Sam Vaknin: Sunt multe dezacorduri și dezbateri cu privire la “de ce?”-urile psihologiei. De ce anumite lucruri se întâmplă? Dar sunt puține neînțelegeri cu privire la ce anume se întâmplă de fapt. Sunt multe polemici cu privire la “de ce” se întâmplă lucrurile între anumit fel. Dar dacă te uiți la aceste polemici mai atent, descoperi că nu sunt diferențe de abordare cu privire la realitate, ci mai ales cu privire la limbajul utilizat pentru a descrie realitatea. Foarte adesea diferite școli de fapt reprezintă modalități diferite de a descrie aceleași lucruri, dar utilizând limbaje diferite. Dacă ești foarte stoic despre validitatea limbajului și dacă spui ‘ce mă interesează ce cuvinte folosesc din moment ce acele cuvinte descriu esența?’ realizezi că, spre exemplu, conceptul de Ego este doar o metaforă în limbajul freudian - nu reprezintă o realitate, nimeni nu poate prinde un Ego pentru a-l pune în frigider. Așadar, dacă realizezi că asta este o metaforă, un întreg sistem de abordare este, de fapt, tot o metaforă. Totul este literatură, asta am încercat să spun. Cel mai mare psiholog care a trăit vreodată a fost Dostoievski.

Newsweek: Așadar, pentru a fi un bun psiholog, trebuie să citești foarte multă literatură.

Sam Vaknin: Desigur! La cursurile mele, Dostoievski este lectură obligatorie! Musil, de asemenea! Și nu sunt singurul profesor de psihologie care recomandă astfel de lecturi. Chiar și Jordan Peterson a declarat că Dostoievski este un mare psiholog. Este un acord printre mulți psihologi în această privință.

Newsweek: Să fii un bun psiholog nu este doar o chestiune tehnică, ci mai degrabă privește capacitatea de înțelegere.

Sam Vaknin: Exact despre asta voiam să vorbesc mai departe. Foarte mulți oameni care vin înspre psihologie sunt tehnicieni. Ei consideră că mintea umană este ca o mașină și au fost învățați cum să rezolve problemele mecanice ale mașinii în garaj. Dar asta nu este adevărat. Psihologia este despre a rezona cu o altă persoană, este de a avea o experiență comună a umanității, este despre a oferi o perspectivă diferită asupra vieții tale. De a te privi pe tine însuți și viața ta dintr-o cu totul altă perspectivă.

Așadar, ai nevoie să fii creativ. Fiecare sesiune de terapie și fiecare articol de psihologie ar trebui să fie o creație artistică, este literatură. Și este important să ai foarte multă umilință în fața fenomenului minții umane. Dacă ești arogant, nu ești un psiholog bun. Fiecare sesiune de terapie este experiență de a fi umil, dacă nu chiar umilit.

Newsweek: Îmi amintesc de o carte a lui Viktor Frankl despre sensul vieții. Acea carte este un exemplu viu că până și în, probabil, cel mai rău loc imaginabil, și anume la Auschwitz, cumva poți totuși să găsește o bază pentru un sens.

Sam Vaknin: Da, asta pentru că mulți oameni confundă sensul cu scopul. Scopul este ceva diferit. Să te orientezi spre scopuri (sau obiective) este ceva diferit, nu înseamnă că atingi sensurile vieții tale. Sunt foarte mulți oameni care sunt bine realizați din punctul de vedere al scopurilor atinse în viață, dar, cu toate acestea, viața lor este lipsită de sens. Sensul nu este despre scopuri. Existența ta este legată de sensuri. Ceea ce s-a întâmplat la Auschwitz nu poate fi relaționat cu scopurile unei vieți. Auschwitz este un laborator în care nu poți avea niciun fel de scopuri pentru că un gardian SS nebun te poate ucide în fiecare minut.

Este lipsit de sens să îți faci planuri în Auschwitz. Nu pot să faci planuri în Auschwitz. Acolo ai o experiență care te forțează să te concentrezi asupra esenței, asupra a ceea ce contează, iar ceea ce contează este existența ta. Am avut o conversație cu o colegă ieri și i-am spus: lumea nu ar fi la fel dacă nu te fi născut! Lumea nu ar fi la fel dacă nu ai acționa așa cum o faci. Iar lumea nu ar fi la fel dacă ai alege să te sinucizi, spre exemplu. Cu alte cuvinte, ești coautor al universului.

Ești coautor al lumii. Și când spun al lumii nu mă refer doar la să zicem România, mă refer la întregul Univers. Întregul Univers nu va mai arăta la fel dacă aș alege să mă sinucid în clipa asta. Prin acțiunile noastre forțăm universul să fie diferit. Fiecare acțiune a mea forțează întregul Univers să fie diferit astfel că suntem coautori ai lumii. Ce alt sens al vieții căutăm? Însăși existența ta este sensul.

Newsweek: Este o metaforă superbă aceasta că fiecare dintre că fiecare dintre noi este un coautor al universului.

Sam Vaknin: Dar este un fapt fizic. Dacă mori în această clipă, cred că vei vei fi de acord cu mine că lumea nu va mai fi la fel. Dacă lumea nu mai este la fel, înseamnă că ai un impact asupra lumii. Înseamnă că tu crezi lumea, înseamnă că ești coautorul ei. De altfel, acest lucru este valabil și în fizică. În fizică atunci când încercăm să interpretăm mecanica cuantică este o școală de gândire (se numește Interpretarea Lumilor Multiple) care spune că de fiecare dată când cineva ia o decizie, universul se împarte în două universuri.

Newsweek: Da, și că este o infinitate de universuri paralele.

Sam Vaknin: Într-un univers este luată o decizie, în celălalt, nu. Nu sunt fizician, dar acesta este punctul de vedere dominant în fizică actuală.

Newsweek: Este totodată o problemă de filozofie aici. Pentru filozofie este, de asemenea, foarte interesant.

Sam Vaknin: Da, dar putem fi de acord, dacă vrem să evităm misticismul, asupra unui fapt simplu și anume că lumea în care eu exist este diferită de lumea în care eu nu exist. Nu putem argumenta contra acestei evidențe. Lumea cu acest scaun este diferită de lumea fară acest scaun. În acest sens eu sunt coautor al universului. Dacă acționez, fiecare acțiunea a mea mă face într-o tot mai mare măsură coautor al universului. Dar chiar și dacă doar exist, acest lucru este suficient.

Simpla mea existență mă face coautor al universului. Ce altă sursă pentru un sens al vieții poate fi mai puternică decât acest lucru? Acesta este un sens și asta este ceea ce, din perspectiva mea, Victor Frankl a învățat la Auschwitz. Pentru că la Auschwitz nu poți avea o un plan de carieră, nu pot investi în propria educație. Toate aceste lucruri au fost eliminate și a trebuit să stai față în față cu esența vieții. El a supraviețuit dacă memoria nu mă înșeală, timp de câțiva ani. Ceea ce este șocant.

Newsweek: Suntem cumva spre finalul acestui interviu minunat. Dacă doriți să adăugați ceva despre psihologie, despre Ucraina, despre sensul vieții…

Sam Vaknin: Ucraina este o parabolă. Nu este numai un război, este o parabolă despre ceea ce se întâmplă atunci când o interpretare îngustă a istoriei umanității prevalează. O astfel de interpretare îngustă merge mână în mână cu suspendarea libertăților și drepturilor. Din nefericire, în întreaga lume există o mișcare clară către o astfel de interpretare îngustă și cred că motivul pentru care oamenii aderă la regimurile autoritariste este faptul că realitatea a devenit de nesuportat. Realitatea nu mai este suportabilă, este dură. Am spus într-un alt interviu că aceasta este probabil cea mai proastă perioadă din istoria umanității.

Ce înțeleg prin asta? În secolul 14, între o treime și jumătate din populația Europei a murit din cauza ciumei. Desigur, acest lucru a fost foarte rău, mult mai rău decât ceea ce trăim noi în vremurile noastre în ceea ce privește mortalitatea. Dar dacă ai fi trăit în secolul 14 în Europa și întreaga ta familie ar fi murit din cauza ciumei, totuși ai mai fi putut să mergi la biserica ta, tot ai mai fi putut să mergi la nobilul medieval care stăpânea zona, încă ai fi crezut în Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ai fi fost în continuare strâns integrat, instituțional vorbind, în lumea în care trăiai și în fabrica socială a acelor timpuri. Ai fi avut unde să mergi.

Newsweek: Aveai un loc în acea lume.

Sam Vaknin: Aveai o lume. Noi azi nu mai avem o lume. Familia este moartă, biserica este moartă, Dumnezeu este mort, Nietzsche l-a ucis. Suntem atomizați existențial vorbind. Suntem singuri, fiecare dintre noi. Chiar dacă dezastrele cu care ne confruntăm sunt la o scară mult mai mică decât cele din secolul 14, capacitatea noastră de a face față acestor dezastre este infinit mai scăzută. Ceea ce ne întoarce la tema acesta interviu: trauma. Trauma este un fenomen nou, a fost descrisă abia acum 100 de ani.

De ce? Pentru că oamenii sunt proști? Depresia a fost descrisă în secolul 17. Psihoza în secolul 18. Psihopatia în secolul 19. Sadismul în secolul 19. Doar trauma este noul venit. De ce? Nu au observat oamenii mai devreme trauma? Dimpotrivă, este vorba de un fenomen nou! Este un fenomen nou pentru că suntem cu toții singuri. Nu avem unde să mergem. Suntem atât de atomizați, atât de afectați interior.

Newsweek: Este un paradox, pentru că acum suntem în perioada cea mai interconectată din istorie. Suntem legați unii de ceilalți pe internet.

Sam Vaknin: Este o mare confuzie între conexiunea cu cineva și sensul. Conexiunea nu creează sens. Sunt numeroase conexiuni între soldații ruși și femeile pe care ei le violează în Ucraina. Dar asta nu transformă interacțiune dintre ei în ceva cu sens. Conexiunea nu înseamnă sens. Și aici este o confuzie în social media. De aceea ai ‘prieteni’ pe social media. Ceea ce este un nonsens.

Acesta este un abuz asupra limbajului. Îmi pare rău să o spun, dar social media abuzează limbajul așa cum au abuzat limbajul și naziștii în lagărele de concentrare unde camerele de gazare erau numite autobuz. Atunci când denumești oameni străini drept prieteni, corupi limbajul. Limbajul este ceea ce stă între noi și o totală barbarie. Atunci când distrugi limbajul, distrugi sensul, iar când distrugi sensul, distrugi propria noastră supraviețuire.

Newsweek: De aceea avem nevoie de Wittgenstein.

Sam Vaknin: Avem nevoie de foarte multe lucruri. Wittgenstein a spus că limbajele private nu pot exista, ci doar cele care pot fi comunicabile. Cred că acesta este unul dintre extrem de rarele momente în care un geniu precum Wittgenstein a fost în eroare. Și cred că noi suntem în plin proces de dezvoltare a unor limbaje private. Când totul se prăbușește suntem forțați să ne construim un limbaj propriu pentru a comunica cu noi înșine atunci când este nevoie să devenim autosuficienți. Chiar și în ceea ce privește limbajul pe care îl folosim, el trebuie să devină autoreferențial. Să se refere la noi înșine. Tot ceea ce am discutat este conectat cu acest interviu. Nu ne-am îndepărtat de la temă lui principală. Trauma este despre acest lucru.

Ce este trauma? Este inabilitatea de a procesa informația. Pur și simplu nu mai poți procesa informația, fie că este vorba de prea multă informație, fie că informația este mult prea distructivă astfel încât mintea ți se blochează. Trauma implică și o disociere. Disocierea înseamnă că elimini informația și o uiți. O îngropi. Toate aceste lucruri sunt despre limbaj. Toate acestea sunt despre atomizare. Pentru că atunci când ai de-a face cu trauma, nu mai contează cei 250 de oameni din jurul tău.

Devii singur când te confrunți cu trauma! Este o singurătate existențială extremă ca în fața unei bombe care cade, sau a unei persoane ucise în fața ta, sau atunci când ești copil și îți moare animalul pe care îl iubești, sau dacă ești violat. În acele clipe ești absolut singur, chiar dacă ești înconjurat de mulți alți oameni. Singurătatea este miezul traumei și prăbușirea limbajului. Iar atunci mintea se blochează. Totul este îngropat iar Freud a fost cel care a spus că atunci când aceste amintiri sunt îngropate, odată cu ele este îngropată și energia negativă. Iar această energie negativă este ca o otravă care lucrează în inconștient și distruge procesele conștiente precum cogniția, emoțiile și așa mai departe. Totul este interconectat cu ceea ce am discutat. Așa că îți mulțumesc pentru întrebări pentru că ele au ghidat discuția foarte bine.

Newsweek: Tot ceea ce ați spus mă face să consider că temele discutate au o legătură puternică și cu filosofia și cu numeroase teme filosofice privind locul nostru în această lume.

Sam Vaknin: Îmi place și această întrebare pentru că eu consider că declinul filosofiei este un indicator extrem de puternic al condiției noastre actuale și nu este o condiție bună. Filosofia a fost cândva mama tuturor științelor, dar acum este doar un fel de verișoara îndepărtată. Filosofia este ironizată sau ignorată de către unii care cred că doar cei care nu reușesc în domenii științifice sau tehnologice se apucă de filosofie. Nu îi mai permitem filosofiei să definească pentru noi agenda unei vieți trăite înțelept și nici agenda științei. Filosofia stabilea agenda științelor până în anii ’30 sau ’40 ai secolului trecut.

Karl Popper le spunea oamenilor de știință ce să facă. Bertrand Russell le spunea oamenilor de știință ce să facă. Filosofia îi spunea științei ce să facă. Atunci când a fost pierdut ghidajul filozofic din cauza grandorii și a hybrisului științei ne-am pierdut pur și simplu reperele. Nu mai putem naviga. Prima manifestare a acesteia pierdere a ghidajului au fost armele nucleare când morala nu a mai dictat. Etica nu o mai dictat. Ar trebui să încercăm foarte tare să resuscităm filosofia ca un sistem de principii directoare și care să ne organizeze viața.

Newsweek: Karl Popper le-a spus nu numai oamenilor de știință ce să facă sau ce să gândească cu privire la ceea ce fac, ci și politicienilor pentru că scrierile sale politice sunt foarte importante.

Sam Vaknin (foto): Da, filosofi au stabilit liniile directoare în politică, în știință. Acesta era scopul filosofiei. Ei puteau folosi sisteme etice, puteau folosi sisteme raționale, logica, limbaje formale, dar indiferent de instrumentele utilizate ideea era aceea de a ghida. Iar atunci când eliminăm acest ghidaj, ne pierdem calea. Suntem pierduți în absolut toate direcțiile.