luni 07 septembrie
EUR 5.2524 USD 4.5199
Abonează-te
Newsweek România

Proteste masive după victoria AfD în Saxonia-Anhalt. Mii de nemți cer interzicerea partidului extremist prorus

Data publicării: 07.09.2026 • 09:40 Data actualizării: 07.09.2026 • 09:45
Proteste în Germania - Foto: Profimedia images
Proteste în Germania - Foto: Profimedia images
proteste in germania
proteste in germania

Victoria extremiștilor AfD în landul Saxonia-Anhalt a declanșat proteste la Frankfurt, Berlin și Mainz. Partidul a obținut oficial, preliminar, 43,8% și 39 de mandate, în timp ce mii de manifestanți cer examinarea unei eventuale interziceri.

Victoria fără precedent a AfD în Saxonia-Anhalt a provocat o reacție imediată în stradă. Mii de oameni au participat la manifestații la Frankfurt, Berlin și Mainz, cerând apărarea democrației și declanșarea demersurilor pentru examinarea unei eventuale interziceri a partidului de extremă dreapta.

Proteste masive după victoria AfD în Saxonia-Anhalt. Mii de nemți cer interzicerea partidului extremist prorus

Protestele vin după confirmarea rezultatelor oficiale preliminare: AfD a obținut 43,8% din voturi și 39 de mandate, devenind detașat cea mai mare forță din parlamentul regional, dar fără majoritatea necesară pentru a guverna singură.

Cea mai numeroasă dintre primele manifestații a avut loc la Frankfurt, unde aproximativ 2.500 de persoane au ieșit în stradă. Protestatarii au cerut inclusiv examinarea posibilității interzicerii AfD.

proteste in germania
Proteste în Germania după victoria AfD în landul Saxonia-Anhalt - Foto: Profimedia images

Mobilizarea s-a extins și în alte orașe germane.

La Berlin, sute de oameni au mărșăluit prin centrul capitalei, iar manifestații cu revendicări similare au fost organizate și la Mainz.

„Apărați democrația! Interziceți AfD acum!”, au scandat manifestanții participanți la marșul din Berlin.

Citește și: Germania: Lovitură pentru Merz! Partidul anti-imigrație și pro-rus AfD câștigă detașat în Saxonia-Anhalt

Protestul din capitală s-a încheiat în apropierea reprezentanței oficiale a landului Saxonia-Anhalt.

Noi proteste anunțate la Poarta Brandenburg

Manifestațiile sunt programate să continue. Un miting de amploare este anunțat luni seara la Poarta Brandenburg, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Berlinului.

Potrivit estimărilor poliției, aproximativ 5.000 de persoane sunt așteptate la manifestația programată să înceapă la ora locală 18:00.

Solicitarea protestatarilor privind interzicerea AfD nu înseamnă că partidul poate fi scos din afara legii printr-o simplă decizie politică. În sistemul constituțional german, o asemenea măsură presupune o procedură juridică distinctă și poate fi decisă numai de Curtea Constituțională Federală.

Rezultatele oficiale preliminare: AfD 43,8%, CDU doar 17,2%

Amploarea protestelor vine după un rezultat electoral fără precedent pentru AfD. Potrivit rezultatelor oficiale preliminare, Alternativa pentru Germania a obținut 43,8% din voturi și 39 de mandate în parlamentul Saxoniei-Anhalt.

CDU, partidul cancelarului Friedrich Merz, a suferit o înfrângere severă și a încheiat scrutinul cu numai 17,2% și 15 mandate. Diferența dintre cele două formațiuni depășește astfel 26 de puncte procentuale.

SPD a obținut 9,3% și opt mandate, iar Verzii au ajuns la 8,9%, tot cu opt locuri în parlament.

Die Linke a primit 8,6% din voturi și opt mandate, în timp ce Alianța Sahra Wagenknecht (BSW) a trecut pragul electoral cu 5,3% și cinci mandate.

FDP a suferit, în schimb, o înfrângere care îl lasă în afara parlamentului regional. Liberalii au obținut numai 2,6%, mult sub pragul electoral de 5%.

AfD și-a mai mult decât dublat scorul obținut la alegerile regionale din 2021, când primise 20,8% din voturi. Rezultatul de acum este cel mai bun obținut vreodată de AfD într-un scrutin regional sau federal din Germania.

Participare record, dar AfD nu poate guverna singură

Alegerile au mobilizat puternic electoratul din Saxonia-Anhalt. Prezența la urne s-a apropiat de 78%, cel mai ridicat nivel înregistrat în land de la reunificarea Germaniei, în 1990.

Victoria categorică nu îi oferă însă AfD automat și conducerea guvernului regional. Cele 39 de mandate sunt insuficiente pentru atingerea majorității absolute, iar partidul are nevoie de sprijin suplimentar în parlament pentru a-și instala propriul premier.

Situația este complicată de refuzul celorlalte mari formațiuni de a intra într-o coaliție cu AfD.

Construirea unei majorități împotriva câștigătorului scrutinului este, la rândul său, extrem de dificilă, din cauza incompatibilităților politice dintre partidele rămase în parlament.

Până la alegerea unui nou premier și instalarea viitorului cabinet, actualul guvern regional va continua să administreze Saxonia-Anhalt în regim interimar.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră