luni 20 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3489
Abonează-te
Newsweek România

Programe pilot pentru organizarea de spectacole în spaţii închise

Data publicării: 04.04.2021 • 16:30
Programe pilot pentru organizarea de spectacole în spaţii închise.Fotografie creată de Donald Tong, de la Pexels
Programe pilot pentru organizarea de spectacole în spaţii închise.Fotografie creată de Donald Tong, de la Pexels

Două programe pilot care ar permite organizarea de spectacole în spaţii închise la Opera Naţională Bucureşti şi la Teatrul Naţional Bucureşti sunt în lucru la Ministerul Culturii, a anunțat sâmbătă ministrul Bogdan Gheorghiu.

La spectacole ar urma să participe persoanele vaccinate, cele care au trecut prin boală şi pot face dovada că au dezvoltat anticorpi sau cei dispuşi să se testeze înainte de spectacol. Potrivit ministrului, primele concluzii vor fi anunțate după data de 5 aprilie vor exista şi unele concluzii.

„În primă fază am luat în calcul un program pilot doar pentru zona concertelor în colaborare cu Opera Naţională din Bucureşti, dar vă anunţ în premieră că avem în vedere şi un program pilot pe componenta de teatru indoor şi vom implica în acest sens Teatrul Naţional Bucureşti, deja am purtat discuţii în acest sens şi cu domnul Caramitru.

Citește și: Lider al clanului Corduneanu, reținut cu tot cu soție. Au șantajat o femeie ca să scoată bani negri

Cele două instituţii, atât Opera Naţională cât şi Teatrul Naţional au infrastructura necesară pentru a putea implementa normele şi pentru a putea evalua şi monitoriza efectele acestor norme se sănătate pe care le vom elabora şi reglementa normativ ulterior”, a declarat Bogdan Gheorghiu, citat de News.ro. Potrivit acestuia, primele concluzii vor fi anunțate după data de 5 aprilie.

Ministrul a precizat că autorităţile române au „studiat” ceea ce s-a întâmplat în Spania şi Olanda, care au implementat deja astfel de proiecte culturale, la care oamenii au putut participa după ce s-au testat, iar contravaloarea testului şi preţul măştii de protecţie a fost incluse în tariful biletului de intrare.

La spectacolele organizate de Opera Naţională din Bucureşti și Teatrul Național (TNB) ar urma să participe persoanele vaccinate, cele care au trecut prin boală şi pot face dovada că au dezvoltat anticorpi sau cei dispuşi să se testeze înainte de spectacol.

Citește și: Medic: Afară scandau acei anti-mască. Aşteptam pat la ATI ţinând de mână pacientul fără oxigen

„Vor fi testaţi doar cei care nu pot prezenta dovada vaccinării sau dovada faptului că au trecut deja prin boală şi s-au imunizat”, a menţionat ministrul Culturii.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră