„Am fost adus pe lume în cazul în care i s-ar întâmpla ceva cu Willy”, susține el, precizând că membrii familiei lui s-au referit la el și la fratele său drept „moștenitorul și cel de rezervă”.
Prințul Harry pretinde că misiunea sa în viață a fost „de a oferi o sursă de distragere a atenției, distracție și, în caz de nevoie, o piesă de schimb”, precum un rinichi, o transfuzie de sânge sau măduvă osoasă.
Cu doi ani mai mic decât William, Harry a insistat că conceptul de „moștenitor” și „de rezervă” a fost evident toată viața lui.
Citeşte şi: Serviciile secrete britanice susţin că forţele ruse şi Wagner controlează oraşul Soledar
Potrivit lui, a fost conștient încă de la o vârstă fragedă că se naște în cazul în care i se întâmplă ceva fratelui său.
Apoi și-a amintit că, la 20 de ani, a auzit o poveste despre „presupusele cuvinte” ale tatălui său, Charles, adresate mamei sale Diana în ziua în care s-a născut.
Citeşte şi: Prima imagine cu piatra de mormânt sub care se odihnește regina Elisabeta. Ce simbol a fost sculptat
Regele Charles i-ar fi spus soției sale: „Minunat! Mi-ai dat deja un moștenitor și o rezervă. Mi-am făcut treaba.”