Președintele Donald Trump - Foto: Profimedia ImagesKim Jong Un, Lider suprem al Coreei de Nord - Foto: Profimedia Images
Președintele american Donald Trump își începe turneul în Asia și spune că i-ar plăcea o întâlnire cu Kim Jong Un. Turneul include o întâlnire cu omologul său chinez Xi Jinping, având implicații majore pentru economia globală, potrivit AFP.
Şeful statului american s-a arătat deschis unei întâlniri cu dictatorul nord-coreean Kim Jong Un în cadrul acestui turneu, primul în regiune de la întoarcerea sa la putere, în ianuarie.
Președintele Donald Trump începe turneul în Asia și spune că i-ar plăcea o întâlnire cu Kim Jong Un
”Mi-ar plăcea, ştie că ne ducem acolo”, a răspuns Trump presei la Casa Albă, întrebat dacă este posibilă o astfel de întâmire.
Ultima sa întâlnire cu Kim a avut loc în 2019.
Unde va călători președintele american
Acest turneu în Asia cuprinde etape în Malaysia, Japonia şi Coreea de Sud.
Toate ţările gazdă îi vor întinde covorul roşu lui Donald Trump, pentru a încerca să-i obţină favorurile şi cele mai bune acorduri posibil în domeniul taxelor vamale şi al garanţiilor de securitate.
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri că Trump ”îşi va respecta promisiunile faţă de poporul american într-una dintre cele mai dinamice regiuni din lume pe plan economic, semnând o serie e acorduri economice” privind pământuri rare.
La Kuala Lumpur, Donald Trump urmează să participe duminică la summitul Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), pe care l-a boicotat în mai multe rânduri în primul mandat (2017-2021).
El urmează să încheie un acord comercial cu Malaysia şi să asiste la semnarea unui acord de pace între Thailanda şi Cambodgia.
În urma unui conflict de mai multe zile, cei doi vecini au încheiat un armistiţiu la 23 iulie, în urma unei intervnţii a lui Donald Trump.
Kim Jong-un, Lider suprem al Coreei de Nord - Foto: Profimedia Images
O întâlnire cu preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva este prevăzută cu ocazia summitului ASEAN, a anunţat la bordul Air Force One, aeronava prezidenţială americană, Donald Trump.
Cei doi lideri au început să-şi aplaneze conflictul, după luni de tensiuni legate în primul rând de procesul şi condamnarea fostului preşedinte brazilian de extremă dreapta Jair Biolsonaro, un aliat al locatarului Casei Albe.
Donald Trump urmează să se ducă apoi în Japonia, unde se va întâlni, a doua zi, cu naţionalista Sanae Takaichi, devenită săptămâna aceasta prima femeie care a preluat conducerea Guvernului japonez.
Ea a anunţat că vrea ”discuţii sincere” cu preşedintele american. Tokyo a semnat în vară un acord cu Washingtonul, însă au rămas de discutat anumite detalii.
Miza turneului internațional
Însă punctul culminant al turneului va avea loc în Coreea de Sud, unde Donald Trump este aşteptat miercuri, la un summit al Cooperării economice Asia-Pacific (APEC), în marja căruia se va întâlni cu Xi Jinping, la Gyeongju, o întâlnire programată joi.
Liderul republican a lăsat la un moment dat să planeze îndoiala asupra subiectului acestei întâlniri, în contextul în care promele două economii mondiale se înfruntă dur pe plan comercial.
China şi Statele Unite au început sâmbătă noi negocieri comerciale la Kuala Lumpur, potrivit presei chineze.
Donald Trump a declarat că speră s încheie un acord cu preşedintele chinez în ”toate subiectele”, chiar dacă vrea ”să discute mai ales despre relaţia economică şi comercială”, potrivit oficialului american de rang înalt citat.
Această întâlnire este cu atât mai crucială, după ce China a anunţat o reducere a exporturilor sale de pământuri rare, iar Donald Trump a agitat în replică ameninţarea impunerii unor taxe vamale suplimentare de 100% produselor chinezeşti.
Ea nu ar urma să constituie însă ”un punct de cotitură” în relaţia între cei doi lideri, prezice, la AFP, un cercetător de la centrul de reflecţie american Brookings, Ryan Hass.
Preşedintele american se va întâlni, de asemenea, cu ocazia acestui summit, cu omologul său sud-coreean Lee Jae Myung, va susţine un discurs în faţa unor oameni de afaceri şi va participa la un dineu al liderilor APEC, potrivit casei Albe.