Premierul britanic vrea să reducă la zero implicarea Huawei în rețeaua 5G până în 2023

Premierul britanic, Boris Johnson, a cerut oficialilor britanici să redacteze strategii de reducere la zero a implicării Huawei în construcția rețelei 5G până în anul 2023, potrivit The Guardian.
Aceasta ar marca o schimbare radicală de poziție a Guvernului britanic, care, în luna ianuarie, permitea gigantului tehnologic din China să construiască până la 35% din rețeaua de telefonie, urmând să-i blocheze accesul la ”partea sensibilă” a rețelei.
Noua strategie apare pe fondul opoziției parlamentarilor conservatori față de investițiile chineze și a lipsei de transparență a Beijingului în ce privește modul în care a gestionat criza de coronavirus, potrivit The Guardian.
Boris Johnson speră să încurajeze astfel negocierile comerciale cu Washington care este cel mai vocal critic al deciziei Marii Britanii de a permite Huawei să intre pe piața britanică.