Podoliak: Rusia are în vedere să distrugă barajul Krivoi Rog cu rachete hipersonice "Kinjal"

DE Daniel Toșa | Actualizat: 23.06.2023 - 08:44
Racheta hipersonică Kinjal - Foto: Profimedia Images
Racheta hipersonică Kinjal - Foto: Profimedia Images

Rusia ia în calcul un atac terorist de amploare în sud-estul Ucrainei pentru a crea o "zonă sanitară" pustie, iar în acest scop a încercat să atace cu rachete hipersonice "Kinjal" barajul de la Krivoi Rog, a declarat joi Mihailo Podoliak, un consilier al preşedintelui ucrainean.

SHARE

"Rusia nu este capabilă să păstreze sub control oraşul Energodar pe termen mediu, de aceea are în vedere un atac terorist de amploare la centrala nucleară din Zaporojie pentru a opri contraofensiva ucraineană şi a crea o zonă gri sanitară pustie pentru anii următori, ca parte a unui statu quo teritorial, fără o încetare a focului", susţine Podoliak într-un mesaj pe Twitter.

Rusia vrea să distrugă barajul Krivoi Rog din Ucraina

"În această strategie intră şi încercările de a lovi cu rachete Kinjal barajul de la Krivoi Rog", susţine acelaşi consilier prezidenţial.

Potrivit lui Podoliak, forţele ruse ar amplasa noi mine în prezent la centrala nucleară din Zaporojie, aflată sub controlul Rusiei din primele zile ale invaziei, inclusiv la bazinul de răcire.

"Dacă Kremlinul se va decide sau nu pentru un astfel de scenariu, aceasta depinde astăzi numai de reacţia lumii globale. Trebuie trasate linii roşii, iar consecinţele încălcării acestora să fie anunţate. Astăzi! Nu mâine!", susţine Mihailo Podoliak.

Citește și: VIDEO Anunț dramatic despre submarinul dispărut în Atlantic. Au fost descoperite resturi ale epavei

Şeful Direcţiei principale de informaţii de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării (GUR), Kirilo Budanov, a declarat miercuri că ruşii au minat bazinul de răcire al centralei nucleare de la Zaporojie.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) nu a confirmat minarea bazinului de răcire de la uzina din Zaporojie, dar a precizat joi că mine au fost amplasate în jurul centralei şi în unele locuri din interiorul său.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut joi că serviciile secrete ale ţării sale au primit informaţii conform cărora Rusia are în vedere posibilitatea de a comite un atac "terorist" asupra centralei nucleare de la Zaporojie, care ar implica emiterea de radiaţii, transmite Reuters.

Citește și: Noi reguli pentru șoferi! Vor trebui să plătească rovinieta în funcție de distanță și poluare

Barajul din Krivoi Rog a fost deja bombardat de forţele ruse în 2022. La mijlocul lunii septembrie, ruşii au lovit barajul şi au avariat două ecluze. Din această cauză, a existat o scurgere de apă de 240 de metri cubi pe secundă. În râul Inguleţ, nivelul apei crescuse atunci cu peste 2 metri. A existat ameninţarea ca două cartiere ale oraşului Krivoi Rog, cu 150.000 de locuitori, să fie acoperite pur şi simplu de ape, aminteşte Ekonomiceskaia Pravda

Rusia a lansat noaptea trecută rachete de croazieră şi balistice, precum şi drone asupra unor ţinte în Ucraina, provocând pagube în oraşele Odesa şi Krivoi Rog, au declarat oficialii ucraineni, citaţi de Reuters.

Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât trei dintre cele patru drone lansate în atacul din timpul nopţii, care a mai implicat trei rachete hipersonice Kinjal şi trei rachete de croazieră, a anunţat forţele aeriene ucrainene într-un comunicat.

"...Rachetele inamice nu şi-au atins ţintele în regiunea Dnipropetrovsk (din care face parte Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski)... Ocupanţii îşi continuă teroarea împotriva poporului ucrainean, atacând infrastructura critică a Ucrainei", au indicat forţele aeriene.

În zona Krivoi Rog, o rachetă rusească a avariat nu mai puţin de 10 case, a anunţat administraţia regională, potrivit Reuters.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te