luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Planul economic al preşedintelui Joe Biden: Focus pe criza COVID

Data publicării: 14.01.2021 • 09:23 Data actualizării: 14.01.2021 • 09:26
Foto: bloomberg.com
Foto: bloomberg.com

Planul economic al preşedintelui ales Joe Biden se concentrează pe salvarea imediată din criza provocată de pandemia de Covid-19, a afirmat pricipalul consilier economic al viitoarei administraţii, Brian Deese, transmite Reuters.

Potrivit afirmaţiilor făcute la Reuters Next, Deese, care va conduce Consiliul Economic Naţional al noii administraţii democrate, a spus că Biden va prezenta un plan economic pe două direcţii.

Prima direcţie va fi un plan de salvare, care va include plăţi de câte 2.000 de dolari pentru a ajuta la depăşirea declinului provocat de Covid-19, şi un efort de redresare pe termen lung în conformitate cu planul Build Back Better (Să Reconstruim Mai Bine), promovat de Biden în timpul campaniei electorale.

Deese a spus că echipa de tranziţie a început deja să discute cu parlamentari democraţi şi republicani importanţi despre acest plan, care va fi prezentat joi, informează news.ro.

Propunerea va include plăţi directe, bani pentru accelerarea campaniilor de vaccinare la nivel naţional, a testărilor şi a urmăririi contactelor şi pentru finanţarea redeschiderii rapide a majorităţii şcolilor.

”Ceea ce veţi auzi de la preşedintele ales va fi un efort robust pentru a ajunge la această problemă a ... ajutoarelor şi, în acelaşi timp, a semnala necesitatea de a începe să lucrăm la aceste investiţii în redresare. Avem nevoie de un pachet de salvare imediat, Congresul a făcut un pas important în decembrie, dar a lăsat o mulţime de muncă nefăcută. Trebuie să ne concentrăm din nou, imediat, pe investiţiile necesare pentru ca programul naţional de vaccinare să funcţioneze”, a spus Deese.

Acesta s-a referit la cel mai recent raport privind ocuparea forţei de muncă, care arată că 140.000 de locuri de muncă au fost pierdute în decembrie, primul declin înregistrat din aprilie, ca un avertisment care trebuie luat în considerare.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră